Connect with us

Uncategorized

Poliţistă aflată în timpul serviciului, accidentată de un motociclist băut, la Năvodari

Publicat

accident
sursa foto: Info Trafic 24

O poliţistă aflată în timpul serviciului a fost accidentată de un motociclist, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Năvodari, bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, neputând opri vehiculul la semnalul regulamentar al agentului de poliţie, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

accident

„Astăzi (duminică – n.r.), în jurul orei 3,00, un bărbat de 41 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultat – 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus o motocicletă pe DC 86, în localitatea Năvodari, dinspre centrul oraşului către staţiunea Mamaia, şi când a ajuns la sensul giratoriu din zona Kaufland nu a observat semnalul regulamentar de oprire efectuat de un poliţist din cadrul Serviciului Rutier care se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a pierdut controlul motocicletei şi a lovit poliţistul. A rezultat vătămarea corporală uşoară a colegei noastre, în vârstă de 23 de ani, dar şi a motociclistului”, a precizat IPJ Constanţa.

Potrivit IPJ Constanţa, motociclistului i s-a efectuat semnal de oprire regulamentar atât de către poliţistă, cât şi de către un alt agent de poliţie rutieră, ambii aflându-se într-un punct de control al traficului rutier împreună cu alţi colegi.

„În manevra sa de oprire, motociclistul a pierdut controlul motocicletei, a căzut pe carosabil şi în deplasarea din inerţie pe asfalt a lovit-o pe poliţistă. Motociclistul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (…), aspect care a favorizat modul defectuos în care a efectuat manevra de oprire”, au menţionat reprezentanţii IPJ.

Sursa citată a arătat că poliţista era echipată cu ţinută cu elemente reflectorizante specifice unui control al traficului rutier pe timp de noapte, iar zona accidentului era iluminată.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală. AGERPRES

Urmărește știrile romania24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


Uncategorized

Botoșani: Directorul DSVSA a fost plasat sub control judiciar. Este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare

Publicat

mihai turcanu 1000x600.jpg

Procurorii Serviciul Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, sâmbătă, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de fostul europarlamentar Mihai Ţurcanu, informează AGERPRES, care ocupă în prezent funcţia de director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, suspectat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracţiune de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada octombrie – decembrie 2021, Mihai Ţurcanu ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziţie publică desfăşurată de instituţie pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar în valoare de 2.974.405 lei.

Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitaţia şi…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

Uncategorized

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Raluca Curelariu, consilier local USR în Consiliul Local al municipiului Botoșani

Publicat

curelariu 1000x600.jpg

 

„Invitatul Zilei” în studioul publicației Botoșani24.ro a fost astăzi Raluca Curelariu, consilier local USR în Consiliul Local al municipiului Botoșani.
Una dintre cele mai vocale voci ale opoziție, Raluca Curelariu, practic unul dintre cei doi consilieri ai USR din CL Botoșani, a vorbit astăzi despre proiectele care se implementează în municipiul Botoșani, de la eliminarea tramvaielor din transportul public local, la refacerea Teatrului Mihai Eminescu, și până la decizia de a nu se permite copiilor să aibă acces pe terenurile de sport ale școlilor, deși există o hotărâre în acest sens, într-un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.
Puteți urmări interviul și pe Facebook. Comentariile și reacțiile sunt deschise:

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

Uncategorized

VREMEA în ALBA până duminică: temperaturi de vară și furtuni. Prognoza meteo de weekend, 13-15 mai

Publicat

liliac primavara flori cald e1651867944837 983x600.jpg

 

Vremea va fi foarte caldă vineri în județul Alba. Sunt anunțate maxime de 28-29 de grade Celsius. Sâmbătă și duminică va fi ușor mai răcoros.

Vor fi însă condiții de furtuni aproape în fiecare zi din acest weekend.

La munte, maximele vor varia între 14 și 18 grade Celsius la Oașa, respectiv 19-21 grade la Arieșeni.

Prognoza meteo de weekend, 13-15 mai, în localități din județul Alba

Vineri, 13 mai

Alba Iulia: minime de 14 grade Celsius, maxime de 29 grade Celsius; o furtună

Sebeș: minime de 13 grade Celsius, maxime de 28 grade Celsius; o furtună

Șugag: minime de 10 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Uncategorized

FOTO: CS Unirea Alba Iulia, 7 medalii la Campionatele Europene de Powerlifting din Cehia. Andrei Irimie, aur la împins din culcat

Publicat

pwrlft1 1000x600.jpg

 

Delegația CS Unirea Alba Iulia, condusă de antrenor Ovidiu Pănăzan, a obținut 7 medalii (între care 1 de aur, 2 de argint și 4 de bronz) la Campionatul European de Powerlifting echipat, desfășurat în perioada 2-8 mai la Pilsen, în Cehia.

Sportivul Andrei Irimie, a obținut din nou medalia de aur la seniori, la proba împins din culcat, reeditând astfel succesul obținut anul trecut.

Rezultate CS Unirea Alba Iulia:

Todorescu Bianca, categoria de greutate – 57 kg (Sportivi juniori II, 14-18 ani):

  • Genuflexiuni – loc 3;
  • Împins din culcat – loc 2;
  • Îndreptări – loc 4;
  • Total – loc 4.

Rezultatele sale sunt extrem de bune mai ales în contextul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe