EVENIMENT
Președintele Klaus Iohannis a criticat discursul premierului Ungariei: Greșit, eronat și inadmisibil
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, vineri, discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, susţinut în România, subliniind că 'este greşit, o eroare majoră şi inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor'.
"În principiu este greşit, este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai mai teribilă catastrofă a secolului XX, la al Doilea Război Mondial, este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă şi nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie pentru a-şi motiva orice demersuri politice interne sau externe.
Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă antieuropeană. Este eronat, greşit, inacceptabil indiferent unde s-ar afla această scenă, faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania este o problemă pentru noi şi reacţiile din spaţiul public au arătat că este o problemă pentru noi", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu.
"Între timp, este adevărat că premierul Orban, pe altă scenă, în Viena, a încercat să retragă într-un fel afirmaţiile sau să le reinterpreteze, ceea ce este un semn că şi-a dat seama că aşa ceva nu merge în Europa.
Nu este rolul şi rostul meu să dau lecţii de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar, public, de ideile care au fost vehiculate acolo", a spus şeful statului.
El a subliniat că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR pe acest subiect, deoarece reprezentanţii Uniunii au participat la eveniment. Agerpres
EVENIMENT
Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.
Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.
Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.
