Connect with us

EVENIMENT

Programul ”Casa Verde – fotovoltaice” începe în 9 septembrie. Vor fi finanţate circa 33.000 de unităţi locative

Publicat

fotovoltaice

Noul Program „Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, va demara pe data de 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

„Avem astăzi un eveniment extrem de important aşteptat de către români. Semnăm astăzi contractul de finanţare pentru contractul „Casa Verde – fotovoltaice„, între Ministerul Dezvoltării care este finanţatorul, având bani, 656 milioane de lei pentru Programul „Casa Verde – fotovoltaice” şi Administraţia Fondului pentru Mediu. M-am gândit din prima clipă, în momentul în care am devenit ministru al Mediului, cum să reuşim să îmbunătăţim Programul „Casa Verde”, pe care toţi românii îl cunoşteau, atunci când era vorba de a pune pe casele noastre panouri solare.

Vezi și Scandal în programul „Casa Verde Fotovoltaice”: Nereguli grave în procedura de înscriere, reclamate de instalatori

Pentru că vremurile întotdeauna sunt mai emancipate şi pentru că trebuie să ne uităm la tehnologie, la avantajele fiecărui român care doreşte să-şi construiască sau doreşte să plătească mai puţini bani la utilităţi, ne-am gândit că este cea mai bună metodă să montăm celule fotovoltaice pe casele noastre, şi, un lucru extrem de important, fiecare dintre noi poate deveni producător de energie electrică. Programul se va referi concret la toţi românii care vor putea, din data de 9 septembrie, să acceseze prin toţi instalatorii care astăzi se vor putea regăsi pe lista care va fi publicată de către AFM. Românii vor putea să încheie contracte cu aceşti instalatori, după care vor trebuie să-şi ia avizul tehnic pentru montajul acestor celule fotovoltaice. Nu în ultimul rând, este un termen scurt din momentul în care semnezi contractul cu instalatorul până la finalizarea proiectului, adică de opt luni”, a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde – fotovoltaice” vor fi finanţate circa 33.000 de unităţi locative.

„Minimul de putere instalată este de 3 KW şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi să încheie contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noi lucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doresc să facă o economie la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a subliniat ministrul.

Gavrilescu a amintit, totodată, de programul „Centenarul Luminii”, prin care zonele izolate din România pot fi racordate la reţeaua de energie electrică.

Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.

Bugetul alocat acestui program este dee 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului va fi publicată pe site-ul AFM.

Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic.

La sfârşitul lunii mai, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) anunţa, prin vocea Gabrielei Munteanu, şef serviciu reglementări tehnice în cadrul instituţiei, că în România există în jur de 70 de prosumatori, adică persoane fizice care îşi asigură o parte din consumul de energie din producţie proprie şi livrează excesul în reţea.

Aceasta a subliniat că oricine doreşte informaţii despre paşii care trebuie parcurşi pentru a deveni prosumator trebuie să se adreseze operatorilor de distribuţie din zona de care aparţin, iar aceştia sunt obligaţi să le ofere toate detaliile solicitate.

În 2018, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat pachetul de reglementări pentru comercializarea energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile de către prosumatori.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, care precizează: „Prosumatorii (sau prosumerii – n. r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”.

Totodată, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior. De asemenea, aceşti consumatori sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu final. AGERPRES

UPDATE: Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat imediat după lansare. Au fost invocate probleme tehnice, iar toate înscrierile au fost anulate.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Podcast Cluj24. Ion Novăcescu critică derapajele politicienilor. Cazul deputatului Ciortea stârnește controverse

Publicat

razvan ciortea e1763564119130.jpg






Podcastul Contraste de pe Cluj24 a analizat marți evenimentele locale și naționale petrecute în ultima săptămână. Istoricul și analistul politic Ion Novăcescu a abordat subiecte sensibile legate de comportamentele controversate ale unor politicieni români, atrăgând atenția asupra necesității unui standard moral mai ridicat în viața publică.

YouTube videoYouTube video

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Doi bărbați reținuți în Florești după ce au atacat și jefuit un tânăr în plină zi

Publicat

politia ipj 1 e1639654726616.jpg






Doi bărbați din județul Cluj au fost reținuți marți de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, la doar o zi după ce au agresat un tânăr de 33 de ani și i-au furat telefonul mobil în apropierea Parcului Poligon din Florești. Suspecții au fost depistați lângă o unitate bancară și au ajuns direct în arest.

Potrivit IPJ Cluj, incidentul a avut loc în 17 noiembrie, în jurul orei 13.00, când…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„Creditul-fantomă” care îți fură identitatea. DNSC avertizează: Un nou val de fraude lovește utilizatorii din România

Publicat

583330048 1229049472588893 3788156860401721345 n.jpg






Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) semnalează miercuri un nou val de tentative de fraudă ce lovește utilizatorii din România. Atacatorii se dau drept angajați ai unor bănci și, sub pretextul unei „cereri de credit” sau „oferte speciale”, încearcă să obțină date personale și financiare.

Specialiștii avertizează că numerele de telefon pot fi falsificate, iar presiunea psihologică…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Teste pentru iluminatul Târgului de Crăciun. Ce spune Emil Boc

Publicat

collage 3.jpg






Primarul Emil Boc a transmis miercuri seară un mesaj în direct din Piața Unirii, unde au loc probele tehnice pentru iluminatul festiv al Târgului de Crăciun.

Edilul a prezentat în premieră imaginile cu bradul, cupola, roata panoramică și modul de amplasare al căsuțelor, înainte de deschiderea oficială programată pentru vineri, 21 noiembrie.

Emil Boc: „Nu e deschiderea oficială, sunt doar probe”

În…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe