Connect with us

ACTUALITATE

Promisiuni de la OMS: Vom face totul să aflăm de unde a pornit Covid-19

Publicat

Directorul general al OMS a promis că agenţia pe care o conduce va face totul pentru a afla originea virusului SARS-CoV-2, care a provocat pandemia de COVID-19, Tedros Adhanom Ghebreyesus respingând acuzaţiile potrivit cărora organizaţia a fost prea complezentă faţă de China, transmite AFP.

'Vrem să cunoaştem originea şi vom face totul pentru a o cunoaşte', a promis Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cărui agenţie speră să trimită în scurt timp o echipă ştiinţifică internaţională în regiunea chineză Wuhan, considerată locul de naştere al pandemiei.

'Nu există nimic de ascuns', a dat el asigurări.

'Poziţia OMS este foarte, foarte clară: trebuie să cunoaştem originea acestui virus, pentru că aceasta ne poate ajuta să prevenim viitoare epidemii', a afirmat el, subliniind că este vorba despre o 'chestiune tehnică' şi regretând că unii au 'politizat-o'.

Echipa internaţională formată dintr-o duzină de oameni de ştiinţă în diferite domenii de competenţă are ca misiune să identifice originile virusului şi modul în care acesta s-a transmis la om. Echipa nu a putut deocamdată să se deplaseze în China, unde noul coronavirus a fost depistat pentru prima oară la sfârşitul lui 2019.

OMS a declarat săptămâna trecută că speră că echipa internaţională, care desfăşoară videoconferinţe regulate cu experţii chinezi, 'să poată fi desfăşurată cât mai curând posibil' pe teren, dar până acum nu a fost avansată o dată.

'Poziţia OMS a fost foarte clară. Vom începe să studiem plecând de la Wuhan şi ne vom baza pe rezultatele obţinute pentru a determina dacă există alte piste de explorat', a explicat Tedros.

'Nu ne vom opri să căutăm adevărul privind originea virusului, dar ne vom baza pe ştiinţă', a subliniat el.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

fotbal: fc botoșani – oțelul galați 0 0, în superligă

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

incendiu la Ștefănești! o femeie de 95 de ani a

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

botoșani: „lacrimi de luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

avertisment: mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele cnair

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe