Connect with us

ACTUALITATE

Record în Franța: Peste 142.000 de cereri de azil în anul 2023

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Numărul cererilor de azil în Franța a înregistrat o creștere de 8,6% în anul precedent, comparativ cu 2022, atingând un nivel istoric de aproape 142.500, cel mai ridicat înregistrat vreodată, conform anunțului făcut marți de către Oficiul francez de protecție a refugiaților și apatrizilor (Ofpra), potrivit informațiilor transmise de AFP.

'În 2023, aproape 142.500 de cereri de protecţie internaţională au fost înaintate la Ofpra, luând în considerare toate procedurile. Printre ele, se numără circa 123.400 de prime cereri de azil', a informat Ofpra, anunţând datele provizorii pe anul trecut.

În 2022, agenţia, mandatată să atribuie statutul de refugiat în Franţa, înregistrase 131.000 de cereri, puţin sub precedentul vârf istoric consemnat în 2019, înainte criza COVID-19: 132.000.

'Această creştere nu este proprie Franţei, ea se înscrie într-un context european şi rămâne, de altfel, net inferioară mediei europene, care ar urma să situeze între 15 şi 20%', a comentat pentru AFP directorul Ofpra, Julien Boucher.

Creşterea este deosebit de pronunţată în Germania, care a înregistrat în 2023 în jur de 350.000 de cereri, conform Ofpra.

Potrivit ONU, la nivel mondial peste 110 milioane de persoane s-au deplasat forţat în prima jumătate a anului trecut, din cauza conflictelor armate precum cel din Ucraina, a unor fenomene naturale precum inundaţii şi secete sau a unor crize umanitare precum în Afganistan.

Pentru al şaselea an consecutiv, în Franţa cele mai multe prime cereri de azil au fost depuse de afgani (peste 175.000), urmaţi de persoane din Bangladesh (8.600), Turcia (8.500), Republica Democratică Congo (8.000) şi Republica Guineea (7.000), conform datelor Ofpra.

Procentul de cereri acceptate a fost în 2023 de 33%, în plus cu patru puncte procentuale faţă de 2022.Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus băut și a lovit o mașină parcată la Românești, noaptea trecută

Publicat

bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Românești, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului, după un incident rutier produs pe un drum public din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 28 decembrie 2025, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, fiind cercetat pentru săvârșirea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din Darabani: Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din darabani: pompierii

Publicitate

În această dimineață, pompierii au intervenit de urgență în orașul Darabani, după ce un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe acoperișul spitalului din localitate. Alarma a fost dată de angajații unității medicale, care au sesizat riscul iminent de spargere a geamurilor și de avariere a aparatelor de aer condiționat montate pe clădire.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Articole pirotehnice interzise, confiscate la Săveni: Tânăr de 24 de ani cercetat penal după un control în trafic

Publicat

percheziție la văculești: peste 8.000 de articole pirotehnice ilegale, descoperite

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgușeni, este cercetat penal după ce a fost prins transportând articole pirotehnice interzise, în urma unui control efectuat de polițiști în orașul Săveni.

Incidentul a avut loc la data de 27 decembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de tânăr.

În urma verificărilor efectuate asupra...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 130 de polițiști la datorie de Crăciun în Botoșani: 243 de intervenții, 300 de amenzi și zeci de permise reținute în județ

Publicat

peste 130 de polițiști la datorie de crăciun în botoșani:

Publicitate

În perioada 24–27 decembrie 2025, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale au fost zilnic la datorie, pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare în siguranță, fără incidente majore, pe raza județului Botoșani.

Oamenii legii au fost prezenți atât în mediul urban, cât și în mediul rural, acționând pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe