ACTUALITATE
Revolte în Franţa: Justiţia a dat peste 1.000 de condamnări şi 600 de persoane au fost încarcerate
Ministerul Justiției francez a anunțat miercuri că peste 1.000 de persoane au fost condamnate în urma revoltelelor declanșate în Franța în urma decesului unui adolescent la sfârșitul lunii iunie. Din numărul total, 600 de persoane au primit pedepse privative de libertate, conform informațiilor furnizate de France Presse.
În total, au fost date 1.278 de hotărâri judecătoreşti, în 95% din cazuri fiind vorba despre condamnări, a detaliat ministrul justiţiei francez Eric Dupond-Moretti, pentru postul de radio RTL.
El a adăugat că 1.300 de persoane au fost deferite Parchetului şi că 905 au trebuit să compară imediat în faţa instanţei.
La finalul acestor audieri, 1.056 de persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea, dintre care 742 la o pedeapsă medie cu executare de 8,2 luni.
Moartea lui Nahel (17 de ani) în timpul unui control rutier la Nanterre, în suburbiile de vest ale Parisului, a declanşat un val de violenţă, cu incendieri de automobile, avarierea unor clădiri publice şi ciocniri cu forţele de ordine în numeroase oraşe din Franţa.
În 2005, după trei săptămâni de revoltă urbană ca urmare a morţii a doi adolescenţi în regiunea pariziană ce erau urmăriţi de poliţişti, 4.728 de persoane au fost reţinute şi justiţia a pronunţat peste 400 de condamnări la închisoare cu executare. Agerpres
ACTUALITATE
FOTO: Tânăr student, în remisie după un cancer rar, internat pentru transplant autolog. Tratamentul post-transplant este esențial pentru a preveni recidiva
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
GRAMMY 2026: Lista câștigătorilor la principalele categorii. Cântecul anului: Billie Eilish – „Wildflower”
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Patru familii din județul Botoșani au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului după incendii generate de coșurile de fum necurățate
Citește mai mult pe Botosani24.ro
