EVENIMENT
Şapte bărbați care au lovit-o pe tânăra jandarmeriţă la protestul din 10 august, condamnaţi cu suspendare de Judecătoria București
Şapte bărbaţi acuzaţi că au lovit-o pe tânăra jandarm şi pe colegul acesteia, în timpul protestului din 10 august, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, decizia fiind luată de Judecătoria Sectorului 1.
Conform deciziei instanţei, pedepsele sunt între 1 an închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, toate cu suspendare, cea mai mare fiind aplicată lui Dumitru Daniel, tânărul care a sustras arma femeii jandarm.
De asemenea, toţi cei şapte inculpaţi sunt obligaţi să efectueze muncă în folosul comunităţii, între 90 şi 120 de zile, şi au interdicţie pe o perioadă de 5 ani să mai participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane.
În plus, trei dintre agresori trebuie să-i plătească în solidar Ştefaniei Nistor suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Pe 10 august, în timpul desfăşurării protestului Diasporei în Piaţa Victoriei, mai mulţi indivizi au lovit o femeie jandarm cu pumnii şi picioarele.
Ştefania Nistor a fost prinsă în mulţime alături de un coleg, acesta din urmă încercând să o protejeze. AGERPRES
EVENIMENT
Misterul mesajelor de pe WhatsApp, prin care prietenii îți cer bani. Cum funcționează noua înșelătorie
Misterul mesajelor de pe WhatsApp, prin care prietenii îți cer bani: O nouă înşelătorie prin intermediul aplicaţiei de mesagerie a început să facă victime în România.
Dacă ai primit un mesaj de genul: ”Salut, poți să-mi împrumuți 3500 de lei? Am nevoie în cont, ți-i dau mâine înapoi” de la un prieten din agenda telefonică, trebuie să știi că telefonul lui este infectat.
Telefoanele se infectează foarte ușor, iar atacatorii pot ulterior trimite mesaje în numele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Prognoza meteo săptămânală ANM: Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 19 grade, anunțate în perioada următoare.
Vremea va fi deosebit de rece până în jurul datei de 15 ianuarie, cu ger în unele zone ale țării, ninsori, ceață și depuneri de chiciură, iar temperaturile minime vor coborî până la -19 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 11 ianuarie, ora 20:00 - 12...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Model spaniol de educație pentru sănătate, implementat în România. Anunțul ministrului Rogobete
Model spaniol de educație pentru sănătate, implementat în România: Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării au început un demers pentru realizarea unor programe de „Educație pentru sănătate”, care, pe lângă componentele de prevenție, igienă stomatologică, vaccinare a abordat și zona de alimentație corectă, a declarat, într-o conferință de presă desfășurată la Madrid, ministrul Alexandru Rogobete.
El a afirmat că modelul din Spania privind...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT, în căutarea victoriei. Hamburg vine la Cluj într-un duel decisiv pentru play-off-ul EuroCup
U-Banca Transilvania revine în BTarena marți, 13 ianuarie, de la ora 19:00, pentru penultimul meci pe teren propriu din sezonul regulat al BKT EuroCup. Campioana României va înfrunta formația germană Veolia Towers Hamburg, într-o partidă importantă pentru etapa a XIV-a a Grupei A.
Întâlnirea de marți va fi a patra confruntare oficială dintre cele două echipe, iar bilanțul este net favorabil „alb-negrilor”....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
