Connect with us

ACTUALITATE

Sărbătoarea Învierea Domnului, Sfintele Paşti

Publicat

hristos

Ziua de astăzi a sărbătorii Sfintelor Paşti, când Hristos, Paştile nostru, căci El S-a Jertfit pentru noi (1 Cor. 5,7), a înviat din morţi, a vestit-o regele David mai înainte cu o mie de ani de a se întâmpla.

"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa", arăta regele şi prorocul David (Psalm 117, 24).

Iar "de este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos ţi luminat", spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvânt de învăţătură în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Şi mai departe Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarh al Constantinopolului îndeamnă că: "De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.

De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.

De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plată", căci, spune părintele Bisericii, această zi este atât de mare căci ea trebuie cinstită şi de cei bogaţi şi de cei săraci şi "cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi".

paste

Sărbătoare a sărbătorilor, Învierea lui Hristos au vestit-o apostolii, care au fost martori, o mărturisesc scrierile lor şi o propovăduieşte Biserica de mai bine de două mii de ani.

Moartea Lui Hristos a fost reală şi învierea Sa din morţi, adevărată, făcându-se cunoscut ucenicilor şi femeilor mironosiţe, arătându-se, după înviere, în repetate rânduri

Trupul cu care El a înviat este trupul lui Iisus din Nazaret, trup care a fost răstignit pe Cruce, încheind opera de răscumpărare prin acel suspin: "Săvârşitu-s-a" (Ioan 19,30).

În Cuvânt la Învierea Domnului din "Omilii la Postul Mare", Sfântul Ioan Gură de Aur arată pentru ce totuşi Hristos nu S-a arătat şi mulţimilor după Învierea Sa, căci: "Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor".

S-a arătat însă prin minunile Apostolilor Săi, arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Era totuna ori să fi văzut pe Iisus înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: "în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă" (Faptele Aapostolilor 3, 6).

Iar aceste minuni ale Apostolilor, săvârşite în numele lui Hristos, erau dovada cea mai puternică despre Învierea Domnului, convingând despre învierea Sa mai mult decât arătarea Sa personală, căci atunci când mulţimea a văzut ce a făcut Sfântul Apostol Petru cu slăbănogul a primit credinţa, într-un număr mare.

Dacă însă Hristos, după moartea Sa, ar fi rămas în mormânt şi n-ar fi înviat, nici nu s-ar fi înălţat la cer, atunci nu numai că minuni mai mari nu s-ar fi putut face în numele Lui, dar nici una, căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur, niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viaţa sa.

Cel necredincios însă s-ar putea întreba, de unde se ştie că apostolii au săvârşit minuni în numele lui Iisus? Din Sfânta Scriptură, răspunde Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dacă însă aceasta nu ajunge, atunci trebuie să vedem că cea mai mare şi mai extraordinară minune este că doisprezece oameni săraci, neînsemnaţi, neînvăţaţi şi nevoiaşi, apostoli ai lui Iisus Hristos, au fost urmaţi, fără minuni, de aşa de multe cetăţi şi popoare, aşa de numeroase provincii, principi şi domnitori, învăţaţi şi oratori, ba mai tot globul pământului. (surse: "Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an", 1996, "Dicţionar al Noului Testament", 1995). AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

foto: un mort și trei răniți în urma coliziunii între

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

dnsc: tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe