Connect with us

EVENIMENT

Secetă pedologică de la moderată la extremă în mai multe regiuni agricole din ţară

Publicat

Conţinutul de umiditate în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă în Moldova şi Crişana, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogei şi a Transilvaniei, local în estul şi centrul Olteniei, dar şi în nordul şi nord-vestul Banatului.

Potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 13 - 19 aprilie 2022, rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare şi izolat apropiate de optim, în Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, local în nord-vestul, vestul şi sudul Munteniei, nord-estul şi vestul Banatului, sudul Dobrogei, nordul, izolat sudul şi sud-vestul Transilvaniei.

Citește și: Secetă de la moderată la extremă, în majoritatea regiunilor agricole

"În stratul 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia. Deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, se vor înregistra în Dobrogea şi Moldova, local în centrul şi sudul Olteniei, estul, nordul şi sudul Munteniei, nordul şi nord-vestul Banatului, vestul şi sud-vestul Crişanei, centrul, sudul şi izolat estul Transilvaniei", arată prognoza ANM.

În perioada menţionată, procesele vegetative ale culturilor de câmp şi speciilor pomi-viticole se vor desfăşura pe ansamblu normal în majoritatea zonelor agricole, iar în depresiunile din nordul şi centrul ţării, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi uşor încetinite, îndeosebi în zilele cele mai reci. În general, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie la culturile de toamnă semănate în perioada optimă, respectiv medie şi slabă la cele tardive, precum şi pe terenurile cu deficite de apă în sol, în special din sudul şi estul ţării.

Cerealierele de toamnă

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) înfiinţate în epoca optimă îşi vor definitiva înfrăţirea (80-100%), aflându-se predominant în faza de alungire a paiului (10-100%).

În semănăturile efectuate după data de 20 octombrie 2021 se vor continua fazele de formare a frunzei a treia (50-100%) şi înfrăţire (20-100%). În sudul şi sud-estul teritoriului agricol, la rapiţă vor predomina apariţia inflorescenţelor (10-50%) şi izolat începutul înfloririi (10-15%), iar în restul zonelor agricole, alungirea tulpinii şi butonizarea (10-100%).

În plantaţiile pomicole de sâmburoase se vor înregistra înflorirea, creşterea frunzelor, precum şi legarea rodului, în special la speciile extratimpurii şi timpurii de cais. La speciile seminţoase se vor semnala în continuare dezmugurirea, înfrunzirea şi izolat înflorirea (măr).

În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa-de-vie se va afla în fazele de "plâns" şi înmugurire

În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa-de-vie se va afla în fazele de "plâns" şi înmugurire, precum şi local dezmugurirea la soiurile timpurii de masă.

La culturile de floarea-soarelui şi porumb se vor continua lucrările de semănat pe suprafeţe agricole extinse, iar cele înfiinţate până în prezent se vor afla la germinare şi răsărire. Sfecla de zahăr şi cartoful (soiuri timpurii) din centrul şi nord-vestul ţării vor parcurge fazele incipiente de vegetaţie.

Potrivit specialiştilor ANM, condiţiile agrometeorologice vor permite efectuarea lucrărilor agricole în câmp (pregătirea patului germinativ, semănat/plantat, tratamente fitosanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, etc.) cu excepţia zilelor cu precipitaţii.

Sub aspect termic, meteorologii transmit că vremea mai rece de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 3 şi 14 grade Celsius în primele zile, abaterile termice negative fiind de 1 - 4 grade Celsius şi 5 - 19 grade Celsius spre sfârşitul perioadei, valori mai ridicate cu 1 - 7 grade Celsius în raport cu mediile multianuale.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 10 şi 27 grade Celsius

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 10 şi 27 grade Celsius, la nivelul întregii ţări, iar cea minimă va fi cuprinsă între -5 şi 10 grade în majoritatea regiunilor agricole, valori mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare, izolat producându-se brumă şi îngheţ la suprafaţa solului.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va oscila între 7 - 17 grade Celsius în aproape toate zonele de cultură, limite optime continuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie la cele semănate până la această dată.

Meteorologii prognozează pentru perioada menţionată ploi locale, izolat sub formă de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului în majoritatea regiunilor, iar în nordul şi centrul ţării, în primele zile, vor fi posibile şi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare). Izolat, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate din punct de vedere agricol. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U-BT Cluj, învinsă în Italia după o cursă dramatică de urmărire. Veneția se impune în derby-ul serii din EuroCup

Publicat

u bt cluj venetia.jpg






U-BT Cluj-Napoca a avut miercuri seară una dintre cele mai dificile deplasări ale sezonului, pe terenul formației Umana Reyer Veneția, în etapa a 13-a din BKT EuroCup. Clujenii au pierdut meciul cu scorul de 90 la 83.

Meciul, început la ora 21:00, a adus față în față două echipe aflate în formă excelentă, dornice să își consolideze poziția în zona superioară a Grupei A.

Repriză începută sub...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Permanență la primării și posibile restricții de circulație. Lista completă

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Autoritățile județene din Alba au dispus o serie de măsuri de urgență și interdicții, în contextul căderilor masive de zăpadă și al prognozei meteo nefavorabile pentru perioada următoare. Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a solicitat tuturor primăriilor să transmită situația problemelor din teritoriu, iar în urma centralizării acestora a fost convocată, miercuri seara, o ședință extraordinară a Comitetului...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu puternic la un atelier auto din Cluj-Napoca. Intervin trei autospeciale și echipaje SMURD

Publicat

pompieri smurd.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unui atelier auto situat pe Calea Dezmirului din municipiu.

Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, potrivit informațiilor preliminare transmise de ISU Cluj.

Din fericire, până la această oră nu au fost semnalate victime și nu există persoane care...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câte zile nu ai voie să speli haine după Bobotează? Tradiții, superstiții și adevărul din spatele obiceiului

Publicat

masina spalat alba 24.jpg






Boboteaza, marcată în fiecare an pe 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și este una dintre cele mai puternice sărbători din calendarul ortodox.

Momentul amintește de Botezul Domnului în Iordan, iar ritualurile de sfințire a apei transformă această zi într-una cu o încărcătură profund spirituală.

Potrivit Alba24, Agheasma Mare sfințită în această zi este considerată un simbol al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe