EVENIMENT
Servicii medicale gratuite pentru mai multe categorii de persoane. Cine scapă de coplata în sănătate
Legislația ar putea fi modificată în curând, astfel încât mai multe persoane să beneficieze de scutirea de la coplata în sănătate. Cu alte cuvinte, vor primi servicii medicale gratuit. Proiectul este la adoptare în Camera Deputaților.
În prezent, beneficiază de scutire la coplată copiii de până în 18 ani sau pensionarii cu venituri din pensii de până în 900 de lei. Vor fi incluse și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane sau cele reținute, arestate sau deținute, cu condiția să nu obțină venituri din muncă, pensie sau din alte surse.
De asemenea, vor exista unele categorii de persoane care vor beneficia de aceste servicii medicale gratuite, chiar și dacă nu au CNP, scrie ziarul Alba24.ro.
Categorii de persoane vizate:
cetăţenii români, care sunt victime ale traficului de persoane;
persoanele reţinute, arestate sau deţinute, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă (dar doar dacă dacă nu obțin venituri din muncă, pensie sau din alte surse).
copiii de până în 18 ani;
tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi;
absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni;
ucenicii sau studenţii.
La acest moment, ultimele patru categorii beneficiază de scutire, dar numai dacă nu câștigă venituri din muncă.
Coplata în sistemul de sănătate reprezintă o obligație pentru pacienți de a achita o sumă de bani pentru serviciile de spitalizare, atunci când se externează.
Copiii până în 18 ani, femeile însărcinate și lăuzele și victimele traficului de persoane care nu au cod numeric personal și cărora nu le-a fost înregistrată nașterea vor beneficia, de asemenea, de aceste scutiri, „în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.” De asemenea, astfel de persoane vor declara că „nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepţia copiilor de până la 14 ani şi a persoanelor cu handicap, pentru care declaraţia se formulează de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale”.
Furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.
sursă: avocatnet.ro, Alba24.ro
EVENIMENT
Voluntarii CERT Transilvania ies din nou la treabă. Pe 16 mai, natura devine prioritate: „Hoia și Făget, plămânii Clujului”
Pe 16 mai 2026, voluntarii CERT Transilvania invită comunitatea să lase rutina deoparte și să iasă în natură pentru o nouă acțiune de ecologizare dedicată protejării mediului și responsabilității civice.
Evenimentul este deschis tuturor celor care cred că schimbarea reală începe prin gesturi simple, repetate cu consecvență.
Sub mesajul „acolo unde e nevoie, pentru binele comunității”, inițiativa...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului
Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana).
PATZ Trascău este o documentaţie de amenajare a teritoriului, care va fi realizat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN1E60, în localitatea Florești, în noaptea de 7 februarie, în jurul orei 02:30.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la kilometrul 482+300. Din primele verificări a reieșit că șoferul, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei.
Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.
Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar în zilele următoare.
Potrivit surselor Alba24, situația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
