Connect with us

EVENIMENT

Șpagă pentru a modifica probele biologice în cazul unor şoferi prinşi băuţi. Asistentă medicală din Maramureș, trimisă în judecată

Publicat

O asistentă medicală de la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a scris în buletinele toxicologice valori mai mici ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii să nu fie trași la răspundere.

Potrivit unui comunicat al DGA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 3 persoane: o asistentă medicală principală la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (10 acte materiale), favorizarea făptuitorului, fals intelectual și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri și a alot două persoane pentru dare de mită și cumpărare de influenţă, respectiv complicitate la dare de mită și complicitate la cumpărare de influenţă.

Citește și Polițișt din Sibiu, cercetat într-un dosar de luare de mită. Cât cerea șpagă ca să-i ”ierte” pe șoferi

Conform procurorilor, în perioade 2015-2021, asistenta a primit de la un alt inculpat în 10 situații sume de bani cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii acestora depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

În martie, aprilie și mai 2022, polițiștii anticorupție din Maramureș au făcut 5 percheziţii domiciliare, din care una la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, și 4 percheziții auto.

Asistenta și un alt inculpat au fost reținuți și ulterior arestați preventiv pe perioade de 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România, pentru a trece peste o situație grea. Studiu

Publicat

bani albi pentru zile negre: suma uriașă de care are

Bani albi pentru zile negre: Suma uriașă de care are nevoie o familie din România este relevată de un studiu publicat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Studiul arată că o problemă serioasă are nevoie de rezerve financiare la fel de serioase.

Populația României este din ce în ce mai vulnerabilă în fața riscurilor de pierdere a veniturilor cauzate de boală, accidente sau decese.

Într-o astfel de situație neprevăzută, o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Radiografia traficului din Cluj. CJ lansează recensământul general de circulație pentru 2026. Proiect de 900.000 de lei

Publicat

cartolina recensamant auto drumuri judetene e1770828071701.jpg






Consiliul Județean Cluj a lansat licitația pentru realizarea Recensământului General de Circulație din 2026, un proiect amplu care va analiza traficul rutier pe întreaga rețea de drumuri județene aflate în administrarea instituției, însumând aproximativ 1.300 de kilometri.

Datele colectate vor sta la baza prioritizării investițiilor în infrastructura rutieră și a planificării intervențiilor viitoare.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Ce clădiri din Alba Iulia nu au marcat, deși erau menționate de STS, 22 de ani de la activarea serviciului 112 în România

Publicat

foto: ce clădiri din alba iulia nu au marcat, deși

Serviciul de Telecomunicații Speciale a precizat într-un comunicat de presă că miercuri, 11 februarie, peste 140 de clădiri sau monumente din România vor fi iluminate în roșu, la aniversarea a 22 de ani de la implementarea numărului de urgență 112 în România. 

În Alba, în comunicatul STS, figurează șapte clădiri care ar fi urmat să fie iluminate în roșu, după ora 18.00. Însă realitatea din teren este total diferită față de datele din comunicatul de presă.

VEZI ȘI:...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dat afară din tren în gara din Aiud, un bărbat beat s-a gândit să fure un microbuz. Cum s-a terminat aventura cu iz penal

Publicat

bărbat din alba, trimis în judecată după ce a furat

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a comis un furt, în Aiud. Fapta s-a petrecut în data de 25 noiembrie 2025, iar o primă decizie în instanță a fost dată relativ recent, în data de 6 februarie 2026. 

Bărbatul la momentul aflării pedepsei se afla arestat în Spitalul Penitenciar Dej. 

Acesta a fost condamnat după ce s-a îmbătat și a furat un microbuz, pe care l-a condus aproape un kilometru pe o stradă din oraș. Mai mult...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe