EVENIMENT
Surse: Patronii clubului din Caracal în care mai multe minore ofereau servicii sexuale, reținuți de DIICOT
Trei persoane au fost reținute, miercuri seara, de procurorii DIICOT Pitești, în dosarul de trafic de minori și pornografie infantilă pentru care s-a făcut percheziții în Caracal.
Potrivit unor surse judiciare, doi dintre reținuți ar fi patroni ai localului în care mai multe minore ofereau servicii sexuale, iar a treia persoană reținută ar fi un complice al acestora.
Totodată alte două persoane cercetate în acest dosar au fost plasate sub control judiciar de către magistraţii de la crimă organizată Piteşti şi au de respectat o serie de obligaţii, care o dată încălcate pot duce la arestarea lor preventivă de către un judecător.
Reamintim că, miercuri, au fost efectuate 8 percheziţii în judeţele Argeş şi Olt, la domiciliile unor suspecţi de trafic de minori şi pornografie infantilă care acţionau la Caracal.
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, pe raza oraşului Caracal, s-a constituit un grup infracţional organizat care, sub paravanul unui club de noapte, ar fi recrutat tinere minore în vederea participării la spectacole pornografice sau în scopul obligării la practicarea prostituţiei. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că minorele erau obligate să înveţe să danseze la bară, să determine clienţii să consume de la bar cât mai multe băuturi şi, în cazul în care aceştia doreau să întreţină relaţii sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde, contra sumei de 200 lei, întreţineau raporturi sexuale, minţind clienţii că au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani”, au precizat procurorii DIICOT.
Conform acestora, liderii grupului infracţional încasau banii pentru serviciile sexuale prestate de minore, iar dimineaţa fetele primeau un salariu de 200 de lei, un comision din consumaţie şi jumătate din banii obţinuţi în urma întreţinerii de raporturi sexuale contra cost.
După finalizarea percheziţiilor, 15 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Piteşti pentru a fi audiate.
EVENIMENT
Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”
În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.
Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Impozit plătit cu două găleți pline de monede, la Aiud. Protestul unui localnic față de taxele mărite de Guvern
Două găleți pline de monede: Cu asta ”s-au trezit” la sediu vineri, 13 februarie, angajații Serviciului de Taxe și Impozite Aiud. Cele două găleți pline de monede au fost aduse de un cetățean al municipiului, Mihai Szanto.
Bărbatul a vrut să își plătească taxele și impozitele către stat, dar în același timp să își arate supărarea și să protesteze față de creșterea taxelor din ultima perioadă.
Drept urmare a pus la cale un plan. S-a decis să meargă și să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană
Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ.
De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.
Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.
Citește mai mult pe Alba24.ro
