Primarul general al Bucureștiului, Nicuşor Dan, a declarat joi, 15 septembrie, s-a ajuns la un consens între consilierii generali privind simplificarea regulamentului de parcare, în așa...
Neurochirurgul clujean Ştefan Florian, preşedinte al Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica (EMN), preşedinte al comitetului de boli cerebro-vasculare al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie şi fost vicepreşedinte al Federaţiei...
Autoritățile au fost alarmate joi după un email care anunța amplasarea unei bombe la sucursala unei bănci din Sectorul 1 al Capitalei. Direcția Generală de Poliție...
Sute de zboruri operate pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, în ultima săptămână. Dintre acestea, aproape...
Șapte restaurante de lux din Capitală sunt acuzate că ar fi obținut în mod fraudulos 1,5 milioane de euro din partea statului. Banii proveniți de la...
Poliţiştii efectuează, miercuri, un număr de 15 percheziţii la mai multe adrese din municipiul Bucureşti şi județul Ilfov, într-o cauză în care se fac cercetări pentru...
Un bucureștean a încasat peste 17 milioane de lei de la o firmă de curierat, banii fiind obținuți din vânzări online, persoana respectivă nu ar fi...
Administrația Națională de Meteorologie ( ANM) a anunțat, duminică, că temperaturile scad ușor în Capitală, dar rămân peste normele climatologice ale perioadei, Valorile termice vor scădea...
Doi jandarmi care au asigurat ordinea la meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo Bucureşti şi CSA Steaua Bucureşti, care a avut loc, vineri, pe Arena...
Plouă torențial, sâmbătă după-amiază pe Autostrada A3 București – Ploiești. Există risc de acvaplanare. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sâmbătă după-amiază,...
Zeci de animăluțe își așteaptă viitorii stăpâni în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din București. Primăria Capitalei a organizat un nou târg de adopţii, care are...
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă restricţii de trafic în weekend în zonele Bulevardul Unirii şi Bulevardul Libertăţii şi pe Şoseaua Kiseleff şi Calea Victoriei. În aceste...
Ambasada Marii Britanii la București a publicat pe pagina de Facebook un mesaj emoționant, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. ”Regina a fost însuşi spiritul Regatului...
Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a declarat că primăria va întreprinde toate demersurile legale pentru ca valoarea lucrărilor de reparaţii la Pasajul Unirii să...
Un număr de 132 de zboruri au fost anulate în prima săptămână din septembrie, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, 73 dintre acestea (55%) aparţinând operatorului...
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR (USS CFR) şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) protestează joi în faţa sediului Consiliului...
Poliţiştii din Dâmboviţa, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează joi dimineaţă şapte percheziţii în judeţele Ilfov şi Buzău, dar şi în Bucureşti, suspecţii fiind...
Compania aeriană Wizz Air introduce trei noi rute din Bucureşti şi cinci aeronave în plus la baza din capitala României, fiind pregătită să preia pasagerii Blue...
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază la o clădire aflată în reabilitare, în București. Intervin mai multe echipaje de pompieri. Potrivit ISU București-Ilfov, incendiul s-a produs...
Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să trimită o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate...