Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este câștigătoarea locului I cu proiectul European network for 3D printing of biomimetic mechatronic systems – EMERALD, în urma evaluării la...
Portarul de la CFR Cluj, Otto Hindrich, în vârstă de doar 19 ani este unul dintre jucătorii care au impresionat în prima parte a campionatului. Acesta...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, organizează concurs/examen în vederea încadrării, prin recrutare din sursă externă, a unui număr de 10 posturi de personal contractual, astfel: 1....
Trei transporturi agabaritice care vin de la Vama Borş vor străbate o parte din Transilvania, miercuri, printre localităţi numărându-se şi Clujul. În trafic vor fi restricţii...
O coadă de 8 ambulanțe s-a format mierrcuri la Clinica de Ortopedie Cluj unde s-au prezentat peste 120 de pacienți în ultimele 24 de ore. Reprezentanții...
Arhitectul șef al Clujului, Claudiu Salanță, ne oferă miercuri un exemplu reușit de casă de vacanță realizat pentru zona montană din județ. „În perioada de pandemiei...
Drumarii clujeni au intervenit toată noaptea cu 317 utilaje pe mai bine de 2.600 de kilometri de drumuri. A nins viscolit, iar carosabilul a fost umed....
Înainte de revenirea în țară din cantonamentul efectuat în Spania, CFR Cluj a mai disputat un ultim meci amical împotriva echipei Safor FC. Clujenii au învins...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 la nivel național. În intervalul...
CFR Cluj îl vrea pe atacantul Chindiei, Cristian Neguț, în vârstă de 26 de ani. În schimbul lui, campioana îi va împrumuta pe Mihai Butean și...
Un accident rutier în care au fost implicate un autobuz, un autoturism, un cap tractor și o mașină de poliție a avut loc, marți dimineață pe...
Un avion al companiei Wizz Air care a aterizat luni seară pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj a ieșit puțin de pe pistă, din cauza vântului puternic,...
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu s-a declarat încântat de modul în care s-a desfășurat cantonamentul echipei sale din Spania. Acesta a avut ocazia...
Consiliul Județean Cluj a contractat în anul 2020 o finanțare în valoare de 40 milioane de euro după ce s-a constatat că bugetul public nu este...
Administrația Națională de Meteorologie a prezentat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 17 -30 ianuarie. Citește și: Clujul, sub cod PORTOCALIU...
Mai mulți polițiști, cărora li s-au alăturat și alți participanți la trafic, au ajutat șoferul unui autobuz electric să își reia cursa. Autobuzul era blocat pe...
Se circulă cu mare greutate din cazua viscolului pe DN1 în județul Cluj. Vântul bate cu peste 100 de kilometri pe oră. Pe A3, la Savadisla...
Polițiștii rutieri clujeni au depistat în trafic mai mulți șoferi care s-au urcat la volan sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. În weekendul care...
Un vânt foarte puternic a izbucnit în zona montană a judeţului Cluj, unde rafalele ajung până la 135 km/h, iar vizibilitatea este aproape de zero. „COD...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă imediată de vânt puternic în zona de munte a județului Cluj. Atenție, vizibilitatea este redusă spre o metri....