Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român în vârstă de 32 de ani,...
Cei care nu-și plătesc taxele și impozitele ar putea risca pedeapsa cu închisoarea până la șase ani. Ministrul Finanţelor cere măsuri drastice pentru cei rău-platnici, informează...
Peste 4.400 de condamnaţi definitiv erau, în iunie 2019, în libertate, fiind daţi în urmărire naţională şi internaţională, se arată într-un răspuns al Ministerului de Interne...
Judecătoria Sectorului 4 a admis miercuri cererea fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava. Decizia nu este însă...
Mai mulți deputați PSD și ai minorităților au depus un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea antițigănismului. Proiectul prevede inclusiv pedepse cu închisoarea, în funcție...
Magistraţii Curţii de Apel Timişoara (CAT) au pronunţat, vineri, sentinţa definitivă de condamnare la 2 ani şi 8 luni cu suspendare, pentru purtare abuzivă în formă...
Cetățenii care distribuie sau publică fără consimțământ imagini intime ale unei persone ar putea să fie pedepsiți cu închisoarea, de la 3 luni la 2 ani,...
Pentru 22 de pachete de țigări netimbrate și un prejudiciu adus statului român de 300 de lei, o femeie din comuna Bucium a fost acuzată de...
Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în detenţie în penitenciarul Rahova, contestă alegerea Vioricăi Dăncilă în funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat şi a...
PNL solicită convocarea de urgență a Parlamentului pentru adoptarea legii, care să facă modificările legislative necesare pentru ca tragedii cum este cea de la Caracal să...
Un recidivist din Alba Iulia care a tâlhărit și lovitu cu bestialitate o tânără în scara unui bloc din oraș a primit joi sentința definitivă, la...
Trei români – Teodor Laurenţiu Costea, Robert Codruţ Dumitrescu şi Cosmin Draghici – au fost condamnaţi la închisoare în Statele Unite pentru acuzaţii de conspiraţie de...
Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat luni, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare pentru trafic...
Difuzarea sau transmiterea, în orice mod, a imaginilor intime cu persoane identificabile, fără consimțământul acestora, producând suferință, se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni...
Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică-Dorel Chitic, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Panciu la un an şi jumătate de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese...
Tribunalul Vrancea a pronunţat, luni, condamnări de peste 72 de ani pentru autorii crimelor comise în vara anului 2017 pe strada Gheorghe Doja din Focşani, când...
Doi medici din Iaşi acuzaţi de procurii anticorupţie că au luat mită de la zeci de studenţi pentru promovarea examenelor au fost condamnaţi, vineri, la închisoare...
Un deţinut în vârstă de 41 de ani din Penitenciarul Arad a fugit, vineri, de pe un şantier din Timişoara unde lucra, el fiind căutat de...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat definitiv joi de ÎCCJ la 10 ani de închisoare, într-un dosar în care este acuzat...
Trei bărbați, care în anul 2012 au înșelat mai multe persoane prin metoda ”Premiul” și au reușit să obțină de la victimele lor mii de lei,...