Dezastru pe autostrada M1 din Ungaria, în urma unei furtuni de praf. Un accident în care au fost implicate 42 de camioane și autovehicule a avut...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă seară, că potrivit datelor preliminare, trei cetăţeni români sunt implicaţi în accidentul grav care a avut loc pe autostrada M1...
Prețurile la alimente au crescut cu peste 30% față de anul 2022, iar românilor le este din ce în ce mai greu să se descurce și...
Unii dintre elevii români au parte de o surpriză. O nouă materie opțională va fi introdusă în programă, pentru două clase, începând de anul viitor. În...
Președintele Organizației de Tineret a Partidei Romilor Pro-Europa Cluj, Dragoș Roșianu, împreună cu Liliana Chiriac – inspectorul școlar rom din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, alături...
S-a aflat câți români sunt, de fapt, milionari în dolari! Chiar dacă unii români au sărăcit puternic, în ultima vreme, după ce prețurile au crescut enorm...
Grupul italian Enel S.p.A. (“Enel”) pleacă din România. Reprezentanții companiei au anunțat în această dimineață că participațiile deținute în România au fost vândute către firma greacă Public...
Trei sferturi dintre români (74%) cred că, în contextul creșterii prețurilor, oamenii vor fi tentați să cumpere produse de pe piața neagră, la prețuri mai mici,...
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat noi tipuri de vouchere pentru români. Sprijinul va fi oferit pentru trei categorii de beneficiari, scrie Alba24.ro. Este vorba...
Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada 24 februarie – 2 martie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 651...
România a avut în dotare, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare și bombardament în picaj din lume....
După ce unii furnizori de energie electrică nu au emis facturi mai multe luni de zile, în urmăroarea perioadă anumiți consumatori le vor primi pe cele...
Cu războiul la granița țării, salariile militarilor români au fost majorate în această iarnă! Toți militarii, dar și polițiștii au avut creșteri considerabile de salarii, la...
Doi şoferi români care au fost prinşi, în noaptea de joi spre vineri, că ascundeau 76 de persoane din mai multe ţări în remorcile camioanelor, pentru...
România și Ucraina vor purta discuții privind Canalul Bîstroe. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, care a informat că, vineri, au...
Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că evaluează „cu toate instituțiile implicate” posibilitatea interzicerii conturilor de Tik Tok pentru instituţiile din România, așa cum se...
Începutul lunii martie este legat de tradițiile și superstițiile de Mărțișor. În zilele noastre, un cadou oferit femeilor, cu șnur alb și albastru, Mărțișorul are semnificații...
De la 1 martie 2023 se majorează beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință. Acestea vor crește considerabil, având în vedere majorarea raportată...
Aproape jumătate dintre români (47%) ar apela la familie sau prieteni dacă ar avea nevoie de o sumă de bani, în timp ce puţin peste un...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, marţi, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile, pe militarii, pompierii, medicii, asistenţii şi voluntarii care au participat la misiunea internaţională umanitară din...