EVENIMENT
Tavanul locuinţei unor vârstnici din Vâlcea s-a prăbuşit în timp ce ei erau în casă
Tavanul unei case din localitatea Goleşti s-a prăbuşit, vineri, în timp ce în locuinţă se aflau două persoane vârstnice, care au fost evacuate cu ajutorul pompierilor, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, vârstnicii sunt conştienţi şi sunt evaluaţi medical de către echipajele medicale de la Ambulanţă. Ei nu au fost prinşi sub tavan, fiindu-le blocată ieşirea din casă, iar pentru scoaterea lor pompierii au consolidat tavanul.
"În localitatea Goleşti un tavan a căzut peste doi bătrâni. Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, iar SAJ cu o ambulanţă. (...) Persoanele au fost scoase din casă, li se face o evaluare medicală", au spus reprezentanţii ISU Vâlcea. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO: Autostrada A1 Sebeș-Nădlac. Care este stadiul lucrărilor la tunelurile din zona Margina-Holdea, la începutul anului 2026
Stadiul lucrărilor pe secțiunea de 9,13 kilometri din Autostrada A1 între Margina și Holdea a ajuns la 52%. Directorul general CNAIR, Cristian Pistol, spune că mobilizarea pe șantier este masivă.
Obiectivul este finalizarea lucrărilor în acest an. Contractul este executat de Asocierea de constructori români și bosniaci (UMB-EuroAsfalt).
Șeful CNAIR a prezentat stadiul lucrărilor la cele două tuneluri:
Tunelul 1:
- cele două galerii (415 m și 367,5 m) au fost deja...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vasile Dîncu, despre sfârșitul confortului european: „Europa obosită și România fără plasă de siguranță”
Într-un text excepțional prin luciditate și forță analitică, președintele PSD Cluj și eurodeputatul Vasile Dîncu avertizează că Europa a ajuns la limita propriului succes, iar România riscă să rămână corectă, dar irelevantă într-o lume dominată de forță, interese și competiție strategică.
În analiza publicată la începutul anului 2026, Vasile Dîncu descrie o Europă care nu se prăbușește...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cum a ajuns să fie cercetat pentru evadare un bărbat din Alba Iulia, după ce polițiștii l-au căutat acasă. Ce s-a întâmplat
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost căutat de oamenii legii la domiciul său, dar nu a fost găsit. Mai exact, bărbatul era în arest la domiciliu, fiind plasat încă din data de 22 decembrie, după ce a săvârșit mai multe furturi.
Marți, 20 ianuarie 2026, în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o vizită inopinată la adresa bărbatului și au constatat că acesta nu se afla la locuința...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sondaj INSCOP: AUR ar obține mai multe voturi decât PSD și PNL la un loc, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare
Partidul AUR a rămas în topul preferințelor românilor, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, realizat în perioada 12-15 ianuarie. Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, partidul condus de George Simion ar avea 40.9% din voturi.
Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, a menționat într-un comunicat că intenția de vot din ultimele nouă luni indică stabilitate pentru toate partidele:
„Raportul intenției de vot între partidele aflate la guvernare (scor cumulat de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
