ACTUALITATE
Tradiții de obiceiuri de Paștele Catolic: Se merge la „stropit” și de dăruiesc ouă
Paştele catolic este sărbătorit în duminica Floriilor la ortodocşi. Anul acesta, catolicii sărbătoresc Paştele pe 21 aprilie.
Unul dintre obiceiurile catolicilor de Paşte este stropitul. Acest obicei îşi are originea în Germania, iar majoritatea românilor din Ardeal l-au adoptat.
La început, stropitul se făcea cu apă, apoi a fost folosit prafumul.
Apa este simbolul purificării, iar datorită faptului că apa provine din fântâni, în satele populate de nemţi a apărut obiceiul fântânilor împodobite cu ouă.
Obiceiul stropitului este practicat în amintirea zeitei fertilității și a primăverii. Această zeiță se numea „Ostera”, denumire din care provine și „Ostern” – Paște.
Citește și Catolicii sărbătoresc duminică Paştele. Ritualurile din Săptămâna Mare și de Înviere
Dăruirea și ciocnitul ouălelor, este un alt obicei practicat de catolici de Paşte.
Paștele a fost sărbătorit pentru prima dată în jurul anului 1400 înainte de Hristos. Se spune că atunci, toți evreii trebuiau să ia câte un miel și să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale ușilor de la casele în care locuiau aceștia. Potrivit tradiţiei, în noaptea aceea, îngerul morții trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt și a omorât toți fiii întâi născuți ai egiptenilor în casele care nu aveau pe ușa sangele mielului.
În casele israelitilor nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.
Citește și Mesaje de Florii. Trimite-le ”florilor” dragi din viața ta cele mai frumoase mesaje și urări
Începând din anul 1582, biserica catolică și cea ortodoxă folosesc calendare diferite. Biserica catolică se ghidează după calendarul Gregorian, în timp ce ortodocșii au păstrat calendarul Iulian.
Ce religii sărbătoresc Paştele odată cu catolicii
Nu doar catolicii serbează Sfintele Paști în această duminică. Dintre religiile care sărbătoresc Paștele odată cu catolicii se numără: reformații, unitarienii, baptistii, penticostalii, adventistii de Ziua a Șaptea, creștinii dupa Evanghelie și Biserica Evanghelica Romana.
sursa: Alba24.ro
ACTUALITATE
Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.
Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat
În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.
Este,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
