Connect with us

ACTUALITATE

Trei bărbaţi, reţinuţi de ofițerii BCCO Pitești, pentru fraude informatice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Publicat

mascat

Trei bărbaţi cu vârste între 25 şi 51 de ani, bănuiţi de fraude informatice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinuţi de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, într-un dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti.

"Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, din cursul anului 2018 până în prezent, cei trei ar fi fraudat prin intermediul platformelor de comerţ on-line, douăsprezece persoane vătămate, reprezentante ale unor societăţi comerciale din România, care au ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos, producând acestora un prejudiciu de aproximativ 66.000 de lei", se precizează într-un comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, pentru probarea activităţii infracţionale au fost efectuate trei percheziţii la locuinţele suspecţilor, în judeţele Mureş şi Buzău.

Cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

La acţiune, care a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiza Informaţiilor din cadrul IGPR, au participat şi poliţişti din cadrul BCCO Târgu Mureş, Buzău, Alba Iulia, Ploieşti şi Târgovişte. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Soborul Sfinților 70 de Apostoli

Publicat

calendar ortodox 2026: soborul sfinților 70 de apostoli

Publicitate

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut 70 de ucenici, pe lângă cei 12 apostoli aleşi. Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri şi prigoniri. Biserica îi cinsteşte, cântându-le astăzi: „Ceata ucenicilor lui Hristos, celor şaptezeci, să o lăudăm dumnezeieşte credincioşii şi să o prăznuim. Că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Treimea Cea nedespărţită, că sunt...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu devastator în Havârna: O familie a rămas fără locuință după ce flăcările au mistuit casa și anexele. O femeie a ajuns la spital

Publicat

incendiu devastator în havârna: o familie a rămas fără locuință

Publicitate

O familie din localitatea Havârna a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu de proporții care a izbucnit seara trecută și a distrus aproape în totalitate locuința și mai multe anexe gospodărești.

Alarma a fost dată în cursul serii, iar la fața locului au intervenit în cel mai scurt timp două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani, pompieri din cadrul Detașamentului Dorohoi, precum și Serviciul Voluntar pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor rutieri în Botoșani, Tudora și Vorona: Zeci de sancțiuni aplicate pentru viteză și alte abateri grave

Publicat

acțiune a polițiștilor rutieri la tudora: zeci de sancțiuni și

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au desfășurat, la data de 3 ianuarie 2026, o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței în trafic, în zonele considerate cu risc ridicat.

Controalele au avut loc atât pe sectorul de drum din municipiul Botoșani unde, la finalul lunii decembrie 2025, s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane, cât și pe raza localităților Tudora și Vorona.

În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod galben de ninsori și polei în județul Botoșani. Meteorologii avertizează asupra condițiilor meteo periculoase

Publicat

cod galben de ninsori și polei în județul botoșani. meteorologii

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare de cod galben de ninsori, lapoviță și ploi pentru județul Botoșani, valabilă începând de mâine, de la ora 10:00, până marți, la aceeași oră.

Potrivit prognozelor, fenomenele meteo vor afecta întreg județul, fiind așteptate precipitații mixte care, în anumite zone, pot favoriza depuneri de polei și formarea ghețușului, în special pe carosabil și trotuare.

Cantitățile de apă estimate se vor situa între...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe