Connect with us

EVENIMENT

Trei tineri din Deva, au fost reţinuţi pentru tâlhărie şi acces ilegal la un sistem informatic

Publicat

femeie-catuse-arestata-inchisoare-300x169

Trei tineri, cu vârste de 18 şi 19 ani, au fost reţinuţi de poliţiştii din Deva după ce au deposedat, prin violenţă, pe un altul, de 19 ani, de telefonul mobil, un ceas de mână şi un card bancar, ulterior victima fiind forţată să le dezvăluie codul PIN al cardului şi să retragă 1.300 de la un bancomat, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut în urmă cu o săptămână, agresorii victimei fiind reţinuţi după o acţiune a poliţiştilor care s-a desfăşurat în localităţile Orăştie, Vălişoara şi Dobra, unde domiciliază suspecţii.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, în cursul nopţii de 10 spre 11 decembrie, victima celor trei tineri a fost deposedată de bunurile pe care le avea asupra sa, între care şi cardul bancar, iar apoi a fost obligată să meargă cu agresorii la un bancomat şi să scoată bani din ATM.

După comiterea faptelor, tinerii s-au deplasat în zona gării din municipiul Deva de unde au trimis partea vătămată cu un taximetru la domiciliu, în comuna Şoimuş.

Cei trei suspecţi au fost reţinuţi de poliţişti, fiind acuzaţi că au comis infracţiunile de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

Aceştia urmează să fie prezentaţi magistraţilor în cursul zilei, în vederea dispunerii măsurilor legale. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Alertă. Un zăpor de 500 de metri se îndreaptă spre Dej. Pod de gheață de 10 kilometri format în amonte de barajul Mica

Publicat

gheata somes 3.jpg






Un zăpor, o stavilă naturală formată din sloiuri de gheață, format pe râul Rebra, în județul Bistrița-Năsăud, se deplasează spre județul Cluj și ar urma să ajungă în zona Dej în cursul zilei de marți, anunță reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș–Tisa.

În același timp, pe Someșul Mare, în amonte de barajul Mica, s-a format un pod de gheață cu o lungime de aproximativ 10...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Accident grav în Timiș. Șapte oameni au murit după impactul dintre un TIR și un microbuz

Publicat

619530369 1392180302937873 3514806149105057129 n 1 e1769518972659.jpg






Șapte persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite, marți după-amiază, în urma unui accident rutier grav produs în județul Timiș, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. În accident au fost implicate un TIR, o cisternă, un microbuz de transport persoane și un autoturism.

accident timis

Potrivit informațiilor accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, iar în coliziune au fost...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. Precizările companiei

Publicat

călătorii cu abonamente pe trenurile cfr călători pot rezerva locul

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. CFR Călători anunță introducerea unei noi funcționalități în aplicația disponibilă pentru telefon „CFR Călători bilete online”, menită să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Stâlp căzut pe carosabil în stația Bucium. Troleibuzele și tramvaiele, oprite pentru aproximativ 40 minute

Publicat

stalp de electricitate cazut manastur.jpg






Circulația mijloacelor de transport public din zona Bucium a fost grav afectată marți, 27 ianuarie, după ce un stâlp aparținând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a căzut pe carosabil, chiar în stația Bucium.

Incidentul a dus la oprirea completă a troleibuzelor și tramvaielor din zonă, traficul fiind blocat pentru aproximativ 40 de minute.

Din motive de siguranță, alimentarea cu energie...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe