Connect with us

ACTUALITATE

Turneul de la Roland Garros se va disputa cu un număr limitat de spectatori, confirmă guvernul francez

Publicat

Arhivă Foto

Turneul de tenis de la Roland Garros se va disputa cu spectatori, dar într-o limită de 1.000 pe fiecare teren şi la o treime din capacitate, a confirmat, duminică seara, ministrul Educaţiei şi Sporturilor din Franţa, Jean-Michel Blanquer, citat de AFP.

Turneul de Mare Şlem a fost deja decalat cu o săptămână de organizatori, urmând să aibă loc în perioada 30 mai-13 iunie.

În cadrul relaxării progresive decisă de guvern, "35 la sută din capacitatea stadioanelor va fi ocupată, cu un maximum de 1.000 de persoane pe fiecare teren", a afirmat Jean-Michel Blanquer în cadrul emisiunii Stade 2 la postul France 3.

Ministrul nu a precizat însă dacă acest procent se va schimba, în special pentru finale, începând cu 9 iunie.

"În acest moment, pe stadioanele din Franţa trecem la 65 la sută cu un plafon de 5.000 de persoane, deci vom începe să avem stadioane onorabil pline", a mai spus ministrul francez.

În privinţa disputării meciurilor în nocturnă cu porţile închise, demnitarul francez a afirmat că acest lucru se discută cu organizatorii şi nu exclude modificarea acestor reguli "în funcţie de cum va evolua criza datorată pandemiei de coronavirus".

Jean-Michel Blanquer a mai afirmat că prezentarea unui test negativ sau a certificatului de vaccinare "ar putea fi condiţia pentru a putea intra pe arene".

În timp ce se apropie şi Jocurile Olimpice, ministrul a confirmat că sportivii de înalt nivel se pot vaccina "de mai multe zile, pe bază de voluntariat".

Referitor la practicarea sportului, acesta a confirmat redeschiderea sălilor pe 19 mai, pentru "practici sportive individuale, dar cu respectarea protocoalelor sanitare stricte".

"Pe 9 iunie vom avea realmente posibilitatea să începem să jucăm din nou, de exemplu, handbal. Minorii se pot întoarce în bazinele de înot începând cu 19 mai", a mai spus responsabilul francez.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta muceniță Iuliana din Nicomidia

Publicat

calendar ortodox 2025: sfânta muceniță iuliana din nicomidia

Publicitate

Sfânta Iuliana a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) și era din cetatea Nicomidia, (în Bitinia, regiune din nord-vestul Asiei Mici), familia sa fiind de neam ales. Tatăl muceniței, bogatul păgân Africanus, unul dintre demnitarii Nicomidiei care avea legături la curtea împăratului Maximin (285-305), dorea înrudirea cu familia tânărului Elevsie, o altă familie bogată din același oraș.

Pentru că la romani se obișnuia logodna...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zile libere fără „punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Publicat

zile libere fără „punte” între anul nou și bobotează. guvernul

Publicitate

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan, scrie alba24.ro.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață persistentă afectează aeroporturile din Moldova: Curse rerutate și anulate la Suceava, Iași și Bacău

Publicat

ceață persistentă afectează aeroporturile din moldova: curse rerutate și anulate

Publicitate

La Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, în intervalul 19-20 decembrie, au aterizat trei aeronave, însă mai multe zboruri au fost rerutate sau anulate din motive strict legate de siguranța operațiunilor:

  • Wizz Air Londra – Suceava: aterizat la Timișoara (pasagerii transportați cu autocarul la Suceava).
  • Wizz Air Malpensa – Suceava: rerutat la Cluj.
  • Wizz Air Memmingen – Suceava: rerutat la Sibiu.
  • Wizz Air Charleroi – Suceava:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANOFM: 66 programe de formare profesională vor începe din ianuarie, la nivel național

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna ianuarie 66 programe de formare profesională pentru 1.157 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Conform unui comunicat al ANOFM, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe