EVENIMENT
Un bărbat a mers băut la examenul auto. Ce alcoolemie a arătat aparatul etilotest
Un bărbat din Brăila a venit băut la examenul auto, pe care era programat să îl susţină vineri, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,45 mg/l în aerul expirat, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, nu a apucat să urce în maşină pentru a ieşi pe traseu, pentru că poliţistul examinator şi-a dat seama că acesta consumase alcool şi a solicitat testarea candidatului cu aparatul etilotest.
"În cursul acestei zile fost adusă la sediul Poliţiei o persoană ce urma a susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere pentru a fi testată cu aparatul etilotest, întrucât s-a constatat faptul că aceasta emana halenă alcoolică. A rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,45 mg/ l", se arată într-o informare a IPJ Brăila. AGERPRES
Un incendiu a fost semnalat în noaptea de luni spre marți pe autostrada A10, sensul de mers Alba Iulia - Sebeș. Remorca unui camion a luat foc.
Potrivit ISU Alba, la fața locului acționează Detașamentul de pompieri Alba Iulia. Incendiul este la kilometrul 4 al autostrăzii.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o remorcă a unui camion, încărcată cu mase...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Tânărul acuzat că și-a omorât mama în Franța nu vrea să fie extrădat. Amânare pentru angajarea unui avocat francez.
Andrei Boilă, tânărul de 23 de ani acuzat că și-ar fi ucis și incendiat mama anul trecut în orașul francez Molsheim, nu mai vrea să fie extrădat în Franța și a cerut, luni, la Curtea de Apel Cluj, angajarea unui avocat francez. Instanța a amânat, din nou, cauza, pentru 5 februarie.
În cadrul înfățișării de luni, Andrei Boilă a fost întrebat, din nou, dacă dorește să fie extrădat în Franța, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un bărbat de 57 de ani și-a pus capăt zilelor în Luncani. Polițiștii clujeni cercetează care au fost motivele
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat în podul unui imobil din localitatea Luncani, comuna Luna.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani.
În urma primelor cercetări efectuate, pe corpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
