Connect with us

Uncategorized

Universitatea din Oradea are cifre de şcolarizare mai mari decât în anii universitari precedenţi

Publicat

elevi curtea de apel

Universitatea din Oradea are cifre de şcolarizare mai mari pentru anul universitar 2019-2020 decât cele anterioare, anume 1.855 de locuri bugetate, la licenţă, 840 la master şi 23 la doctorat.

„Avem cea mai mare cifră de şcolarizare de când sunt eu rector la Universitatea din Oradea, din punct de vedere al locurilor bugetate. Anul trecut am avut 1.700 de locuri bugetate la licenţă, 800 la master şi 21 la doctorat. Luni s-au aprobat în şedinţa de Senat cifrele de şcolarizare aferente admiterii pentru anul universitar viitor. Am venit azi pentru că am aşteptat şi cifrele finale pentru românii de pretutindeni”, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, rectorul Constantin Bungău.

La licenţă, se va organiza admitere la 102 programe de licenţă pentru 1.855 de locuri, bugetate de stat, din care 85 sunt pentru românii de pretutindeni, diferenţa fiind disponibilă pentru absolvenţii de licee din Uniunea Europeană, inclusiv din România.

La master, sunt 66 de programe şi 840 de locuri bugetate, 30 pentru românii de pretutindeni. Iar la doctorat sunt 23 de locuri, din care două pentru românii de pretutindeni, pentru 18 domenii de doctorat.

Câteva facultăţi au primit mai multe locuri pentru admitere, faţă de anul trecut universitar. Astfel deoarece la Informatică s-a aprobat creşterea de la 50 la 75 de locuri, cererea mare de şcolarizare este şi motivul pentru care însăşi Facultatea de ştiinţe şi-a schimbat denumirea în Facultatea de informatică şi ştiinţe. Kinetoterapia va avea 90 de locuri, comparativ cu 80, Asistenţa medicală generală va avea 75 de locuri, de la 50 şi Fizica medicală va avea 50 de locuri, în loc de 40.

„Avem mai multe locuri aprobate datorită faptului că noi suntem o universitate care, în primul rând, ocupăm toate locurile bugetate alocate şi pe lângă acestea, avem peste 50%, la cu taxe. Sunt universităţi din România care nu acoperă toate locurile. Pentru că menţinem şi avem în portofoliu programe de studii care fac parte din priorităţile de dezvoltare ale României şi la are de anul trecut se alocă locuri suplimentare. Influenţează desigur şi gradul de încredere ridicat acordat de ARACIS, a explicat rectorul.

Universitatea organizează şapte programe de studii licenţă în limba engleză: medicină, afaceri internaţionale, geografia turismului, relaţii internaţionale şi studii europene, kinetoterapie şi motricitate specială, fizică medicală şi administrarea afacerilor. Programele de master în limba engleză sunt tot în număr de şapte, acelaşi domenii enumerate mai sus.

Locurile cu taxă scoase la concurs sunt disponibile în număr de 5.782, la licenţă.

„Vreau să vă spun că, din acest punct de vedere, ne plasăm în primele trei universităţi din România, ca şi capacitate şcolară totală, conform unor analize făcute de ARACIS”, a precizat Bungău. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


Uncategorized

Atenție, șoferi! Circulație deviată pe Autostrada A2, pe sensul către București. RUTE ALTERNATIVE

Publicat

politia trafic a2 catre bucuresti

Circulaţia rutieră va fi deviată luni, 5 iunie, pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna. CNAIR anunță că, în funcţie de valorile de trafic, cierculația va fi deviată în intervalul orar 12:00 – 22:00.

„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Reprezentanţii companiei de drumuri și polițiștii le recomandă celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12:00-22:00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna şi nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2, să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa.

Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:

– DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

– A2 – Feteşti sau Drajna

– DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

– DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar şi pe paginile de socializare ale companiei.

Citește mai departe

Uncategorized

Report de peste 8,8 milioane de euro la tragerea Loto 6/49

Publicat

loto.jpg

Un report în valoare de aproximativ 43,95 milioane de lei (peste 8,84 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I. De asemenea, la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,37 milioane de lei (peste 1,28 milioane de euro), pentru extragerea de duminică, informează Loteria Română.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,57 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro), iar la categoria a II-a este pusă în joc o sumă de 333.100 lei (peste 67.000 de euro).

La Noroc Plus reportul categoriei I este de 160.300 de lei (peste 32.200 de euro).

La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report în valoare de peste 114.200 de lei (aproximativ 23.000 de euro), iar la categoria a II-a de peste 16.800 de lei. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 24.100 lei.

Duminica, 4 iunie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 1 iunie, Loteria Română a acordat peste 16.300 de câştiguri în valoare totală de peste 1,08 milioane de lei.

Agerpres

Citește mai departe

Uncategorized

Direcţia de Poliţie Transporturi: Amenzi de peste 100.000 de lei, aplicate de polițiști în săptămâna 26 – 30 mai

Publicat

directia de politie trasporturi sursa foto politiaromana.ro

Poliţiştii de la transporturi, au aplicat, în perioada 26-30 mai, sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 de lei, în urma acţiunilor în teren, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în staţii de cale ferată, trenuri de călători, porturi şi aeroporturi.

„Poliţiştii au reţinut 11 certificate de înmatriculare, cinci permise auto, patru plăcuţe de înmatriculare şi au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.065 de lei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea furturilor de la călători şi combaterea faptelor cu violenţă, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară şi din vagoanele de marfă.

„Au fost desfăşurate şi acţiuni care au vizat verificarea respectării legislaţiei privind transportul de persoane în regim de taxi şi rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi a contrabandei cu tutun”, arată sursa citată.

Astfel, au fost legitimate 1.178 de persoane, fiind controlate 383 de autovehicule.

Au fost efectuate patrule în 125 de staţii şi triaje, dar şi în 437 de trenuri de călători.

Poliţiştii au efectuat verificări la 24 de nave şi ambarcaţiuni, au constatat 14 infracţiuni şi au cercetat nouă persoane.

Au fost depistate 18 persoane care apelau la mila publicului şi o persoană urmărită, fiind verificate 10 obiective de pază, trei agenţi economici şi 18 permise de pescuit.

De asemenea, au fost indisponibilizate opt unelte de pescuit, articole vestimentare şi de încălţăminte, se mai arată în comunicat.

Citește mai departe

EVENIMENT

După 12 ani de procese. Șase persoane, printre care doi foști directori ai Aeroportului Băneasa, ACHITAȚI într-un dosar cu prejudiciu uriaș

Publicat

justitie tribunal decizie.jpg

Şase membri din fosta conducere a Aeroportului Băneasa, printre care şi doi directori generali, au fost achitaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar privind nereguli la un contract de modernizare a aeroportului, cu prejudiciu de aproape 5 milioane de euro.

Este vorba de Florin Paul Fulger (director general şi ulterior director tehnic al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu” SA), Liliana Pop (director economic), Dorian Vlăsceanu (consilier juridic), Monica Cătălina Tuşer (fost şef Departament achiziţii publice), Emil Jernoiu (director tehnic) – acuzaţi de abuz în serviciu, respectiv Ştefan Mladin (fost director general al aeroportului) – acuzat de neglijenţă în serviciu.

După 12 ani de procese, judecătorii i-au achitat pe cei şase inculpaţi pe motiv că fapta nu există.

Acesta este unul dintre cele mai vechi dosare ale DNA care se mai află pe rolul instanţelor, ancheta fiind efectuată pe vremea când Direcţia era condusă de Daniel Morar.

În rechizitoriul trimis în instanţă în aprilie 2011, DNA susţinea că, în 20 februarie şi 14 mai 2007, persoane cu funcţii de decizie din cadrul Aeroportului Băneasa (Florin Fulger, Liliana Pop şi Dorin Vlăsceanu) au semnat două acte adiţionale la un contract de execuţie de lucrări de reparaţii şi modernizare a suprafeţelor de mişcare ale aeroportului, contract ce fusese încheiat cu firma SC Romstrade SRL (companie deţinută de Nelu Iordache), lider al Asocierii ROMSTRADE – UTI – DELTA – TEHNOLOGICA.

Conform DNA, prin cele două acte adiţionale, a fost modificată formula de actualizare a preţului lucrărilor printr-o formulă de revizuire ce nu corespunde dispoziţiilor legale aplicabile acestui contract de achiziţie publică, formulă ce a fost apoi aplicată şi unor lucrări conexe suplimentare celor contractate iniţial.

Aplicarea noii formule de calcul, care nu corespunde formulei de revizuire legale reglementate imperativ, a avut drept rezultat obligarea Societăţii Naţionale ‘Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu’ SA la plata nejustificată, către executant, a unei sume totale în valoare de peste 23,6 milioane lei.

În acest fel, arăta la acea vreme DNA, a fost cauzat un prejudiciu atât în dauna Aeroportului Băneasa în cuantum de 8,4 milioane lei, cât şi bugetului de stat cu suma de 15,2 milioane lei.

Agerpres

Citește mai departe