EVENIMENT
VIDEO: Două femei care s-au aruncat în apele râului Mureș, salvate de jandarmii, polițiștii și pompierii din Arad
O femeie în vârsta de 78 de ani și fiica sa, de 52 de ani, salvate de jandarmi, polițiști și pompieri, după o tentativă de suicid. Incidenutl s-a produs vineri seară, în Arad.
Vineri, 14 iulie a.c., ora 19:53 – un apel la 112 anunța, că o femeie, care se străduia să rămână deasupra apei, în Mureș, strigă după ajutor.
Dispecerul 112 a dirijat, deîndată, toate patrulele disponibile spre locul indicat, pentru că în aceste situații, fiecare clipă contează.
La fața locului a ajuns un echipaj de jandarmi, care a anunțat, tot prin 112, că este vorba de două femei, mamă și fiică, și a mai solicitat o ambulanță.
Primei femei, adusă la mal de un arădean, i-au fost efectuate manevre de prim ajutor de jandarmi.
Polițiștii au ajuns la fața locului, au asigurat zona și au dirijat salvatorii spre locația exactă, pentru a nu se pierde nici o secundă.
Echipajul ISU a constatat că femeia este conștientă și cooperantă, astfel că și-au concentrat atenția spre a doua victimă, pornind în cursa contra cronometru pentru a-i salva viața.
După câteva minute, și ce-a de-a doua femeie a prezentat semne vitale, astfel că amândouă au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Din primele informații, s-a stabilit că este vorba de două femei din Arad, de 78 și 52 de ani, care ar fi vrut să-și pună capăt zilelor.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din Arad mulțumesc tuturor arădenilor care au sprijinit acest efort comun pentru salvarea vieților celor două femei.
EVENIMENT
Majorarea salariului minim pe economie în 2026: Întâlnire a Consiliului Național Tripartit
Majorarea salariului minim pe economie în 2026: Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social a discutat miercuri despre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în prezența prim-ministrului Ilie Bolojan, au transmis reprezentanții Guvernului, într-un comunicat de presă.
Prim-ministrul a reamintit celor prezenți motivele pentru care anul viitor salariile din sectorul public vor rămâne la valoarea din acest an.
De asemenea, prim-ministrul Ilie Bolojan…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Remus Lăpușan: Stop blocajelor financiare din PNRR. Nu putem construi o țară solidă cu firme românești lăsate fără sprijin
Deputatul Remus Lăpușan cere măsuri urgente pentru deblocarea plăților și protejarea companiilor românești din domeniul construcțiilor.
Deputatul, Remus Lăpușan, atrage atenția asupra unei probleme majore care afectează implementarea proiectelor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR): blocajele financiare care pun presiune uriașă pe antreprenorii din construcții și riscă să…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Jucătoarea de tenis din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Irapuato din Mexic
Jucătoarea de tenis din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Irapuato (Mexic), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.
Miriam a învins-o pe mexicanca Claudia Sofia Martinez Solis cu 7-6 (7/4), 6-3.
Sportiva din România, în vârstă de(27 de ani, numărul 223 WTA, este a șasea favorită a turneului.
Ea a obținut victoria după o oră și 51 de minute, în ciuda celor 9 duble greșeli comise.
Martinez Solis (21 ani, 1.021 WTA)…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 17:00, pe raza orașului Câmpeni, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Potrivit informațiilor primite de la ISU Alba, în eveniment au fost implicate două autoturisme, marca AUDI și Skoda Yeti.

Foto: ISU Alba
Un bărbat a rămas încarcerat.
La fața locului acționează forțe din cadrul ISU Alba – o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor, care asigură măsurile specifice de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

