EVENIMENT
VIDEO: Explozie la un apartament din Carei-Satu Mare. 11 persoane au fost rănite. Planul Roşu activat
Un număr de 11 persoane au avut de suferit, duminică dimineaţă, în urma unei explozii urmată de un incendiu care s-a produs într-un apartament din Carei.
Având în vedere numărul mare de victime, a fost activat planul roșu de intervenție.
"În acest moment, şapte echipaje ale pompierilor sătmăreni intervin cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi patru ambulanţe SMURD - trei cu echipaj de prim-ajutor, iar una de terapie intensivă mobilă, pentru evacuarea şi acordarea îngrijirilor medicale victimelor rezultate în urma producerii unei explozii la apartamentul etajului patru, dintr-un bloc situat în Piaţa Avram Iancu, din Carei", se arată într-o informare de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare.
UPDATE: 3 ambulanțe SAJ sunt la fata locului.
În acest moment 3 victime, care sunt intubate, sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgente Satu Mare cu o ambulanță SMURD (TIM), respectiv o ambulantă SAJ.
Două victime au fost transportate cu două ambulanțe SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare. 2 au refuzat transportul.
Potrivit sursei citate, explozia a fost urmată de incendiu, până în prezent înregistrându-se 11 victime. A fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD de la Jibou.
Totodată, evenimentul de la Carei a dus la activarea Planul Roşu de intervenţie. AGERPRES
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
