Connect with us

Uncategorized

Violență maximă în aburi de alcool. A dat foc la bunuri din casă și și-a bătut soția

Publicat

Pe 20 noiembrie, polițiștii din Slănic au fost sesizați de către o femeie din comuna Aluniș că a fost lovită de soț, care se manifesta recalcitrant și care a distrus mai multe bunuri din locuință.

În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului constatând faptul că bărbatul ar fi distrus prin incendiere mai multe bunuri din locuință, amenințând-o totodată pe soție cu un obiect tăietor înțepător, aflându-se sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii l-au identificat pe bărbat conducând autoturismul personal pe un drum comunal de lângă locuința sa, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu, fiind totodată sancționat.

Miercuri, față de bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Se fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru amenințare, violență în familie, distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


Uncategorized

FOTO: Accident în județul Bacău. Șoferi răniți după o coliziune între două maşini

Publicat

Un accident rutier a avut loc vineri pe un drum din județul Bacău, soldat cu rănirea a doi șoferi.

Accidentul s-a produs în comuna Nicolae Bălcescu, satul cu același nume.

În urma impactului nu au fost persoane încarcerate.

Șoferii au suferit politraumatisme, fiind preluați de ambulanțele SAJ.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Autoturism ieșit în decor pe un drum din Argeș. Mașina, daună totală. Șoferul a fugit

Publicat

cc 2

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, pe un drum din județul Argeș. Un autoturism scăpat de sub control a ieșit de pe șosea și s-a oprit în șanț. Șoferul a fugit de la locul accidentului.

Potrivit ISU Argeș, accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, pe raza localității Valea Mare Pravăț.

Din primele infromații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, mașina a ieșit de pe șosea și a intrat în șanț.

acc 1

Autoturismul a fost serios avariat.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentul Câmpulung.

În urma accidentului pompierii nu au identificat victime. Șoferul a fugit de la locul accidentului.

La fața locului, s-au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.

Polițiștii efectuează cercetări.

Citește mai departe

EVENIMENT

Dezastru pe un drum din Buzău: Trei mașini parcate, lovite de un autocamion. Două victime, una resuscitată

Publicat

politia accident actiune noaptea.jpg

Un grav accident rutier a avut loc, marți dimineață, pe DN 2 în județul Buzău. Două persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă.

Accidentul a avut loc pe DN 2(E 85), în localitatea Costești, județul Buzău.

UPDATE: Traficul rutier a fost reluat în jurul orei 09.30. Valorile de trafic se mențin ușor ridicate în zonă.

Din primele date, șoferul unui autocamion a pierdut controlul volanului și a lovit trei autoturisme parcate, dintre care într-unul se aflau două persoane care au fost rănite.

Una dintre victime este în stare gravă. Echipajele de salvare au început manevrele de resuscitare.

Centrul Infotrafic anunță că circulația rutieră se desfășoară îngreunat, prin dirijarea poliției care se află la fața locului.

Valorile de trafic fiind în ușoară creștere.

Citește mai departe

Uncategorized

Coloane de mașini pe DN 1 București-Brașov, pe sensul de urcare

Publicat

trafic valea prahovei 590x354

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, sunt semnalate valori de trafic creștere pe DN 1 București-Brașov, pe sensul de urcare.

S-au format coloane de mașini în mișcare pe tronsoanele kilometrice 104+500-107, între localitățile Nistorești și Comarnic, și 127+500 – 131, pe raza stațiunii Bușteni.

„Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, transmite Infotrafic.

Citește mai departe