EVENIMENT
Zi cu multe intervenţii pentru salvamontiști, în Poiana Brașov: 17 persoane accidentate sau rămase blocate pe pârtii au cerut ajutor
Salvamontiştii din Poiana Braşov au fost solicitaţi să intervină luni în cazul a 17 persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.
''O zi cu multe evenimente şi cu multe persoane rămase blocate pe pârtiile de schi din partea superioară a masivului, după închiderea instalaţiilor de transport pe cablu.
Astăzi, 01.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 14 cazuri, însumând 17 persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.
Salvatorii montani ajunşi la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, le-au transportat la baza muntelui, unde trei dintre acestea au fost trimise, cu echipajele SMURD venite în sprijin, către unităţile spitaliceşti'', se arată pe pagina de Facebook a Salvamont Poiana Braşov.
Salvamontiştii vin şi cu recomandări pentru schiorii începători: să nu mai urce în masiv în apropierea orei de închidere a instalaţiilor de transport pe cablu şi să nu mai aleagă pârtii care sunt peste nivelul lor de pregătire.
''Recomandăm schiorilor începători, care nu sunt însoţiţi de un monitor de schi, să nu mai urce în masiv în apropierea orei de închidere a instalaţiilor de transport pe cablu şi să nu mai aleagă pârtii care sunt peste nivelul lor de pregătire, atât fizică, cât şi tehnică. Aceştia ar trebui să rămână pe pârtiile destinate începătorilor, de la baza masivului - pârtia Bradu şi pârtia Stadion. Pârtiile din partea superioară sunt foarte lungi, cu secţiuni foarte înclinate şi se adresează nivelurilor medii şi avansate'', precizează salvamontiştii.
De la începutul sezonului de schi, salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 230 de cazuri, implicând 237 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au trebuit să fie evacuate. Agerpres
EVENIMENT
Copacii ce pun în pericol liniile de energie electrică în Apuseni vor fi tăiați. Măsuri luate de autoritățile din Alba
Copacii ce pun în pericol rețeaua de energie electrică în Apuseni vor fi îndepărtați. Autoritățile din Alba s-au întâlnit la Câmpeni, pentru a stabili măsurile necesare.
Întâlnirea a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Alba și s-a desfășurat la sediul Primăriei orașului Câmpeni.
Discuțiile au vizat gestionarea arborilor situați în culoarele liniilor electrice de medie și joasă tensiune și problemele silvice din zona montană a județului.
La...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un om de afaceri din Alba a cumpărat hotelul patronului CFR Cluj, Ioan Varga. Care este valoarea tranzacției
Un om de afaceri din Alba a cumpărat Hotelul Granata din Cluj, deținut de patronul CFR Cluj, Ioan Varga. Este vorba despre Cosmin Nustiu, administrator al companiei Art Instal SRL din Alba Iulia.
Imobilul a fost adjudecat vineri, 13 februarie, în cadrul unei licitații organizate de un executor judecătoresc, potrivit cluj24.ro.
Tranzacția a fost în valoare de 19,9 milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro.
Hotelul a fost scos la licitație din cauza unor datorii pe care patronul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
OPINIE. Radu Nicosevici: România nu a fost lovită de recesiune, a construit-o. După consum, vine nota de plată
Sfârșitul modelului bazat pe consum. După consum, vine nota de plată. România nu a fost lovită de recesiune. A construit-o.
Două trimestre consecutive de contracție. Cifre oficiale. Fără interpretări convenabile. România a intrat în recesiune tehnică nu pentru că „a venit un tăvălug”, ci pentru că ani la rând a preferat consumul în locul productivității, deficitul în locul disciplinei și amânarea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un accident rutier s-a petrecut vineri după-amiaza pe DN1 în localitatea Lancrăm. La fața locului acționează forțe de prim ajutor.
Potrivit ISU Alba, sunt implicate două autovehicule.
Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical.
Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este îngreunat.
Citește mai mult pe Alba24.ro
