Connect with us

ACTUALITATE

Abu Dhabi permite căsătoria civilă pentru non-musulmani, ca parte a revizuirii dreptului familiei

Publicat

Non-musulmanii vor putea să se căsătorească, să divorţeze şi să obţină custodia comună a copiilor în baza legislaţiei civile din Abu Dhabi, conform unui nou decret emis duminică de conducătorul acestui stat al Emiratelor Arabe Unite, a anunţat agenţia de ştiri de stat WAM, preluată de Reuters.

Aceasta este cea mai recentă măsură luată de Emiratele Arabe Unite - unde legile privind statutul personal pentru căsătorii şi divorţuri se bazează pe principiile legii islamice Sharia, ca şi în alte state din Golf - pentru a-şi menţine avantajul competitiv ca centru comercial regional.

Decretul emis de şeicul Khalifa bin Zayed al-Nahayan din Abu Dhabi, care este şi preşedintele federaţiei EAU formată din şapte emirate, precizează că legea reglementează căsătoria civilă, divorţul, pensia alimentară, custodia comună a copiilor şi dovada paternităţii, precum şi moştenirea.

Aceasta are ca scop "consolidarea poziţiei şi a competitivităţii globale a emiratului ca una dintre cele mai atractive destinaţii pentru talente şi competenţe", a precizat WAM.

Agenţia descrie dreptul civil care reglementează problemele familiale nemusulmane ca fiind primul de acest fel din lume, "în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale".

În Abu Dhabi va fi înfiinţată o nouă instanţă care se va ocupa de problemele familiale ale nemusulmanilor şi care va funcţiona atât în engleză, cât şi în arabă.

Emiratele Arabe Unite au introdus anul trecut o serie de modificări juridice la nivel federal, inclusiv dezincriminarea sexului premarital şi a consumului de alcool, precum şi abrogarea dispoziţiilor de clemenţă pentru aşa-numitele "crime de onoare".

Aceste reforme, alături de măsuri precum introducerea unor vize pe termen mai lung, au fost considerate o modalitate prin care statul din Golf să devină mai atractiv pentru investiţiile străine, turism şi rezidenţă pe termen lung. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Frig și ger: Doi oameni ai străzii salvați de jandarmi, în miez de noapte, la Gara Botoșani

Publicat

frig și ger: doi oameni ai străzii salvați de jandarmi,

Publicitate

Intervenție contracronometru, în plină noapte, în municipiul Botoșani, pe fondul temperaturilor scăzute care se înregistrează în această perioadă. Pe lângă misiunile curente de menținere a ordinii și siguranței publice, echipajele de jandarmerie au acționat pentru depistarea persoanelor aflate în situații vulnerabile, expuse riscului de hipotermie.

Acțiunea a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, în jurul orei 22.00, când jandarmii au identificat,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenții contracronometru pe timp de ger: Persoane fără adăpost identificate și duse la centre de cazare în Botoșani și Dorohoi

Publicat

intervenții contracronometru pe timp de ger: persoane fără adăpost identificate

Publicitate

Pompierii, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat și în cursul nopții trecute acțiuni ample pentru identificarea persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor extrem de scăzute. Misiunile au avut loc în municipiile Botoșani și Dorohoi, în contextul gerului persistent anunțat de meteorologi.

Echipajele de intervenție au verificat toate zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii, inclusiv clădiri dezafectate și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Teodosie Cel Mare

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios teodosie cel mare

Publicitate

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia. Tatăl său se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici.

Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, în anul 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

foto: incendiu violent la vorniceni. o casă și o anexă

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe