Connect with us

ACTUALITATE

Marea Britanie: Noi CONDIȚII de intrare în țară

Publicat

teste rapide germania 590x354

Autoritățile britanice au revizuit condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei, a anunțat Ministerul Afacerilor Extene. Astfel, de marți, toate persoanele, chiar și cele vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte.

Potrivit MAE, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 4:00 GMT (6:00, ora României), toate persoanele, inclusiv persoanele vaccinate cu schemă completă, care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.

Excepții

Sunt exceptați de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.

„Astfel, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 04:00 GMT (6:00, ora RO), intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiții:

-completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

-prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie;

suplimentar:

-pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire și autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioada de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze - pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze - sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze - de exemplu Johnson/Janssen) și în cazul cărora au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. Detalii despre tipurile de vaccin și certificatele de vaccinare recunoscute în Regatul Unit sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/countries-with-approved-covid-19-vaccination-programmes-and-proof-of-vaccination

-pentru persoanele nevaccinate: rezervarea și achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a ziua a 8-a de la sosire) și autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire”, a transmis MAE.

Ministerul le recomandă românilor să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și să consulte paginile de internet ale autorităților cu privire la informațiile despre regulile de sosire. MEDIAFAX

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

foto: lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice,

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

românia, în continuare pe primul loc la inflație în uniunea

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul Botoșani

Publicat

inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul

Publicitate

În perioada 09.02.2026 – 20.02.2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani derulează inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județ.

În această săptămână au fost verificate Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, iar săptămâna viitoare vor fi inspectate Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe