Connect with us

INTERNAȚIONAL

Autorităţile sud-coreene investighează două decese, după vaccinarea cu AstraZeneca

Publicat

Autorităţile sud-coreene au afirmat miercuri că investighează decesul a două persoane după ce media au relatat că acestea au murit la câteva zile după ce au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, transmite Reuters.

Una dintre cele două, în vârstă de 63 de ani, care suferea de o boală cerebrovasculară şi era internată într-un centru de îngrijire, a început să prezinte mai multe simptome, inclusiv febră ridicată, după ce a primit vaccinul AstraZeneca, a relatat Yonhap. Persoana respectivă a fost transferată marţi la un spital mai mare, dar ulterior a decedat, cu simptome de septicemie şi pneumonie.

O altă persoană în vârstă de circa 50 de ani, care avea probleme cardiovasculare şi diabet, a murit miercuri în urma unui atac de cord, după ce fusese vaccinată în ajun.

Un oficial al Agenţiei coreene pentru controlul şi prevenirea bolilor a declarat pentru Reuters că aceasta investighează cauzele acestor decese, fără a da detalii.

Campania de vaccinare din Coreea de Sud împotriva COVID-19 a început săptămâna trecută, iar până marţi seara 85.904 persoane au primit prima doză de vaccin de la AstraZeneca şi alte 1524 din cel de la Pfizer, potrivit KDCA.

Coreea de Sud a raportat miercuri un bilanţ de 444 cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus în 24 de ore şi şase noi decese, ridicând totalul înregistrat de la începutul pandemiei, acum circa un an, la 90.186 de infectări şi 1612 decese. Agerpres

Urmărește știrile romania24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

Câți bani ar vrea Ucraina pentru reconstrucție

Publicat

guerra russia ucraina, le drammatiche immagini del conflitto

Administraţia de la Kiev a susţinut luni că are nevoie de 750 de miliarde de dolari pentru eforturile de reconstrucţie după invazia militară rusă, conform agenţiei Reuters.

Premierul Denis Şmigal a declarat la Conferinţa pentru Relansarea Ucrainei, găzduită de Elveţia, că daunele asupra infrastructurii sunt evaluate la 100 de miliarde de dolari.

„În prezent, daunele directe asupra infrastructurii Ucrainei se ridică la 100 de miliarde de dolari. Cine va suporta planul de reconstrucţie, evaluat deja la 750 de miliarde de dolari?”, a declarat premierul Denis Şmigal.

Administraţia de la Kiev ar vrea ca o sursă principală de finanţare a reconstrucţiei să fie activele confiscate de la oligarhii ruşi. Preşedintele Volodimir Zelenski susţine că reconstrucţia Ucrainei este „o sarcină comună” a ţările democratice. „Reconstrucţia Ucrainei nu este un proiect local. Nu este proiectul unei naţiuni, ci o sarcină comună a întregii lumi democratice, a tuturor ţărilor care spun că sunt civilizate”, a afirmat Zelenski la conferinţa din Elveţia, potrivit CNN.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

ACTUALITATE

UPDATE: Cel puţin șase morţi în urma unui incident armat produs în Statele Unite

Publicat

sua politia masina politiei
fotografie cu caracter ilustrativ

Cel puţin șase persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în urma unui incident armat produs în oraşul american Chicago în timpul unei parade organizate de Ziua Naţională a Statelor Unite.

Incidentul armat a avut loc în zona Highland Park, la periferia nordică a oraşului Chicago. Poliţia a intervenit de urgenţă şi a anunţat că atacul armat încă este în curs.

UPDATE: Bilanţul preliminar este de cel puţin şase morţi şi 31 răniţi, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul Chicago Sun Times.

Bilanţul preliminar este de cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul Chicago Sun Times.

Martorii au declarat că un individ a tras cel puţin 20 de focuri de armă în timpul paradei organizate de Ziua Independenţei Statelor Unite.

Biroul şerifului din comitatul Lake a confirmat incidentul armat şi a cerut evitarea zonei, subliniind că au intervenit zeci de echipaje de poliţie şi ambulanţe.

Autorul atacului este căutat activ de serviciile de securitate.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Trei morţi şi zeci de răniţi în urma atacului din Copenhaga. Nu există indicii privind un act terorist

Publicat

atac copenhaga1

Trei persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci au fost rănite, inclusiv şapte prin împuşcare, în urma atacului armat produs duminică într-un centru comercial din Copenhaga, conform noilor date furnizate de autorităţile daneze.

Inspectorul de poliţie Dannuie Rise a declarat luni, potrivit postului danez TV2, că, în afară de cele trei persoane ucise în atac, alte şapte au fost rănite prin împuşcare, patru fiind în stare critică. Una dintre persoanele ucise este un bărbat de 47 de ani care are cetăţenie rusă.

Alte 20 de persoane au fost rănite în timpul busculadei produse în graba de a ieşi din centrul comercial atacat. În momentul atacului, în Mallul Field’s, situat în zona Amager din Copenhaga, erau sute de persoane.

Bilanţul anterior, prezentat în cursul nopţii, era de trei morţi şi mai mulţi răniţi, inclusiv trei persoane în stare critică.

Inspectorul Dannuie Rise a declarat că anchetatorii nu au stabilit încă motivul atacului. Presupusul autor al atacului a fost imobilizat şi reţinut la doar 13 minute după primirea primului apel care anunţa atacul armat, a precizat inspectorul de poliţie.

„Nu există niciun indiciu privind un act terorist”, a declarat luni la prânz inspectorul Søren Thomassen, şeful Poliţiei din Copenhaga, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Autorul atacului, un danez în vârstă de 22 de ani, a avut în trecut probleme psihice şi „era în evidenţa serviciilor de psihiatrie”, a precizat şeful Poliţiei din Copenhaga. Anchetatorii cred că individul a acţionat singur, dar depun eforturi pentru a confirma că nu există complici şi pentru aflarea motivului atacului. „Prezenţa poliţiei va continua în mod masiv în Copenhaga până când vom fi absolut siguri asupra ipotezei că a acţionat singur”, a subliniat Søren Thomassen.

Presupusul autor al atacului a fost audiat luni dimineaţă şi a fost prezentat unei instanţe judiciare sub acuzaţia de crime multiple şi tentative de crimă. Încadrarea provizorie a faptelor s-ar putea modifica în funcţie de avansarea anchetei.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE: Ravagii la nord de Atena, din cauza unui incendiu. Un oraș a fost evacuat. Zeci de pompieri români intervin

Publicat

grecia pompieri romani5

Un mare incendiu de vegetație a scăpat luni de sub control la nord de Atena, determinând autoritățile să ordone evacuarea unui oraș de coastă din apropiere.

Vântul puternic a alimentat flăcările în zona Schimatari, la aproximativ 50 km de capitală, pe fondul unor temperaturi în creștere, notează Reuters.

UPDATE: Ravagii la nord de Atena, din cauza unui incendiu. Un oraș a fost evacuat: Zeci de pompieri participă la intervenție

grecia pompieri romani1

28 de pompieri români, trei mașini de stingere incendii de pădure și o cisternă de mare capacitate intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului care afectează o suprafață considerabilă de vegetație uscată.

Un rol foarte important pe timpul misiunii este reprezentat de cisterna de mare capacitate, utilizată pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de stingere. Autospeciala poate transporta 30.000 litri apă și este utilă în zonele unde nu există surse suplimentare de alimentare (hidranți, râuri, lacuri sau alte surse de apă).

grecia pompieri romani2

Pompierii români acționează în sprijinul colegilor eleni, care au dislocat, în zona Dilesi, un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate).

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurarea a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Oficialii au îndemnat locuitorii să părăsească orașul Dilesi și au oprit un serviciu feroviar local, în timp ce peste 100 de pompieri, susținuți de patru avioane și două elicoptere, au luptat împotriva incendiului.

grecia pompieri romani

Echipele de intervenție încercau, de asemenea, să stingă un incendiu în zona Achaia, în sudul peninsulei Peloponez, unde patru sate au fost evacuate.

Ravagii la nord de Atena, din cauza unui incendiu. Un oraș a fost evacuat: Anul trecut, incendiile de vegetație au devastat aproximativ 300.000 de hectare de pădure

Anul trecut, incendiile de vegetație au devastat aproximativ 300.000 de hectare de pădure și tufișuri, în timp ce Grecia a suferit cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani.

grecia pompieri romani4

În urma criticilor ascuțite la adresa reacției sale, guvernul a promis că va spori capacitatea de stingere a incendiilor.

Câteva zeci de pompieri români și bulgari și-au preluat sâmbătă posturile în Grecia, fiind primii membri ai unei forțe europene desfășurate pentru a oferi sprijin în cazul unor incendii majore în timpul verii.

În cel mai grav dezastru provocat de incendii de vegetație din Grecia, 102 persoane au fost ucise când un incendiu a devastat orașul Mati, situat pe malul mării, și zonele învecinate, în apropiere de Atena, în vara anului 2018. MEDIAFAX

 

Citește mai departe