Madonna a anunţat că a donat un milion de dolari fundaţiei create de Bill şi Melinda Gates pentru a lupta împotriva COVID-19, în vederea creării unui...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru...
Actorii BIS Teatru recită poezii şi vor spune poveşti pentru copii, pe pagina de Facebook a instituţiei, în cadrul unei campanii intitulată IZOLART. „Acţiunea ‘Poezia de...
Peste 40 de producători români livrează în prezent legume de sezon în magazinele Mega Image, retailerul anunţând că va continua să investească în producătorii locali de...
Persoanele fizice au nevoie, pentru a beneficia de facilitatea privind amânarea ratelor de o declaraţie pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile faţă de situaţia...
Ce-a de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti va fi...
Volumul plăţilor efectuate prin intermediul staţiilor de plată SelfPay a crescut 30%, în martie, faţă de perioada similară a anului trecut, categoria de plăţi care s-a...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede posibilitatea încheierii căsătoriei şi în grădinile publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber, cu aprobarea...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, vineri, că, în perioada următoare, vor fi angajate 1.000 de persoane în Direcţiile de sănătate publică şi alte 1.000 în...
Amânarea plăţii obligaţiilor fiscale fără instituirea accesoriilor până la 30 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă este considerată cea mai utilă măsură luată de...
Aproximativ 350.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene (UE), blocaţi în străinătate din cauza restricţiilor de călătorie legate de coronavirus, au fost repatriaţi, însă alţi 250.000 sunt...
Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia în perioada stării de urgenţă de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis în baza prescripţiilor medicale...
Vacanţele programate pe litoralul bulgăresc de Paşte şi 1 mai în 2020 au fost reprogramate pe perioada Paştelui în 2021 sau în perioada de vară a...
Platforma românească Bunnyshell a lansat campania ”Mutăm ROmânia ONline!”, care sprijină accelerarea digitalizării business-urilor româneşti, precum şi continuitatea acestora, în contextul crizei COVID-19, informează un comunicat...
Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 în Germania a ajuns la 67.366, iar cel al deceselor la 732, a anunţat miercuri dimineaţă Institutul Robert Koch (RKI),...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 3,9% în februarie 2020, menţinându-se la nivelul consemnat în luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică,...
CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava şi zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanţa Militară nr....
Exerciţiile fizice regulate practicate în timpul izolării ajută la menţinerea sistemului imunitar sănătos, conform unei analize realizate de un grup de cercetători britanici, citat luni de...
Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2019 este de 5,157 milioane de persoane, în scădere cu 50.000 faţă de anul precedent, iar...
Operaţiunea guvernului german de a-i repatria pe cetăţenii săi rămaşi în afara graniţelor ţării din cauza crizei coronavirusului va dura încă cel puţin două săptămâni, a...