Una din cinci maşini rulate din România au kilometrajul modificat și mai bine de jumătate dintre ele au fost avariate, arată o analiză întocmită de o...
Viitorul reprezentanţelor auto va avea nevoie de o reproiectare digitală, asta în condiţiile în care 37% dintre respondenţii din Generaţia Z au declarat că ar prefera...
În primele zece luni, înmatriculările de autoturisme noi au atins 105.817 unități. Astfel că s-a înregistrat o creștere cu 8,19% față de perioada similară din 2021,...
Producţia de autoturisme înregistrată în România, în primele nouă luni ale anului, a fost de 381.971 de unităţi. Cifra este una în creştere cu 21,2% faţă...
Administrația Fondului pentru Mediu, a anunțat marți, 11 octombrie amânarea lansării Programului cu privire la casarea autovehiculelor uzate pentru date de 11 noiembrie 2022. Conform AFM,...
Programul cu privirea la casarea autovehiculelor uzate a fost amânat, astfel urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale...
România se situează, în primele opt luni ale anului, pe poziția 13 în UE, cu un volum de 83.349 autoturisme noi înmatriculate, în creștere cu 5,8%...
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în România cu 5,08%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu acelaşi interval din 2021, arată datele...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat marți că programul pentru casarea autovehiculelor uzate va fi lansat în septembrie. Astfel, începând de vineri, 23 septembrie, solicitanții...
Cea mai lungă ”expediție” cu o Dacia Dokker a început în această dimineață. Doi români au plecat cu mașina, într-o cursă de 15.000 de kilometri, de...
Doi frați din Satu Mare vor porni într-o expediție inedită cu o mașină Dacia Dokker. Cei doi vor pleca din Satu Mare, vor parcurge 15.000 de...
Automobiliştii europeni care folosesc vehicule pe motorină, care se luptă deja cu preţuri record, se îndreaptă spre noi majorări de preţuri la pompă comparativ cu cei...
Producătorul de maşini electrice Tesla a raportat rezultatele trimestriale ale companiei din T2 2022 în cadrul unui apel efectuat miercuri, potrivit CNBC. Marja brută a autovehiculelor...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează asupra existenței unui portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. „CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi...
Tesla Inc. îşi reduce forţa de muncă salariată cu aproximativ 10% în următoarele trei luni, ceea ce duce la o reducere cu aproximativ 3,5% a numărului...
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 12,5% în luna mai, la 948.149 de unităţi, a zecea lună de declin consecutiv, arată datele publicate,...
Înmatriculările de autoturisme au crescut cu 33% în primele cinci luni ale anului față de perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de Asociația Producătorilor...
Parlamentul European a aprobat miercuri un proiect legislativ ce interzice din anul 2035 comercializarea vehiculelor noi care emit CO2, ceea ce ar putea însemna sfârşitul vânzării...
Înmatriculările de mașini noi în Marea Britanie au scăzut cu aproape 21% luna trecută, a doua cea mai slabă lună mai din ultimele trei decenii, după...
Înmatriculările de autoturisme noi au ajuns, în România, în primele cinci luni ale anului, la 47.645 de unităţi. Numărul este în creştere cu 32,92% comparativ cu...