Austria va folosi vaccinul rusesc Sputnik V numai după aprobarea sa de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), a declarat luni cancelarul Sebastian Kurz, pe fondul...
Aviaţia civilă elenă a anunţat luni ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt „rezidenţi permanenţi din...
Decesele asociate COVID-19 în întreaga lume a ajuns la peste 3 milioane, potrivit ultimelor date înregistrate sâmbătă de Universitatea Johns Hopkins (JHU), care cifrează numărul contagierilor...
Cântăreaţa italiană Laura Pausini va interpreta piesa „Io Si”, nominalizată la premiile Oscar pentru cel mai bun cântec original, de pe acoperişul Muzeului Academiei de la...
Portugalia a anunţat sâmbătă cinci decese şi 649 noi cazuri de COVID-19, în aceeaşi zi în care a început campania de vaccinare a 170.000 de profesori...
Germania a retras Marea Britanie de pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, au anunţat vineri autorităţile sanitare, la aproape patru luni după suspendarea temporară a...
Cancelarul german Angela Merkel şi-a susţinut vineri în parlament planul ce prevede impunerea de restricţii de circulaţie nocturnă pentru a opri extinderea infectărilor cu noul coronavirus,...
Ministerul britanic al Sănătăţii a declarat joi că nu există planuri de a opri testarea rapidă pentru diagnosticarea COVID-19, după ce ziarul The Guardian a relatat...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine în ajutorul tinerilor afectaţi de pandemie, astfel că cei cu vârste între 3 şi 17 ani primesc zece şedinţe gratuite la...
Primul centru de vaccinare la scară largă s-a deschis în Suedia, țară care evitase inițial restricțiile anti-COVID. În centru se pot vaccina maximum 10.000 de persoane...
Danemarca renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor secundare „rare” dar „grave”, au anunţat miercuri autorităţile sale sanitare, în urma acestei decizii ţara...
Franţa a decis să suspende „până la noi ordine” toate zborurile între Brazilia şi Franţa din cauza îngrijorărilor legate de varianta braziliană a coronavirusului, a anunţat...
Autorităţile din Israel au anunţat că au ajuns la imunizarea colectivă, în urma vaccinării masive, şi vor permite accesul începând cu 23 mai pentru turiştii români...
Marcând un fel de repetiţie pentru perioada în care dozele de vaccinuri anti-COVID-19 vor fi disponibile într-un număr mai mare, 104.825 de persoane din Danemarca –...
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un...
Administraţia Naţională a Alimentelor şi Medicamentului (FDA) din Statele Unite ale Americii, precum şi Centrele de Control al Bolilor (CDC) anunţă, marți, oprirea vaccinării cu serul...
Două cartiere din sudul Londrei, Wandsworth şi Lambeth, care împreună au circa 650.000 de locuitori, le-au cerut marţi tuturor rezidenţilor cu vârste de peste 11 ani...
Guvernul federal german a aprobat marţi o înăsprire a legislaţiei naţionale în vederea limitării răspândirii COVID-19, prin măsuri care pot avea întâietate în faţa celor adoptate...
Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi ea ar putea fi pusă sub control în...
Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a anunţat luni că tratamentul său împotriva diabetului, Farxiga, nu este eficient pentru a trata pacienţii cu formă gravă de COVID-19, potrivit primelor...