Autorităţile germane urmează să introducă noi restricţii asupra adunărilor publice şi private şi să extindă regulile de purtare a măştii, în contextul în care cancelarul Angela...
Potrivit datelor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, până luni, 16 noiembrie 2020, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu...
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a cerut, luni, ajutorul comisarului european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, pentru sprijinirea pacienţilor COVID-19 din Sibiu, judeţul cu cea mai...
Autoritățile din Galați au adoptat o decizie prin care, începând cu 16 noiembrie, ora 00,00, timp de 14 zile, activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte,...
Managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, a atras atenţia că, pentru ca pacientul şi personalul medical să aibă siguranţă în spital, este necesar şi...
Premierul Ludovic Orban a declarat că în cazul în care, în urma anchetei, se va stabili că managerul Spitalului judeţean de la Piatra Neamţ este responsabil...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamţ a ajuns la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles şi este îngrijit...
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu mai are niciun pat disponibil la ATI pentru pacienţi COVID, iar 76 din totalul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus...
Un studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Washington din St. Louis şi Spitalul de Pediatrie St. Jude din...
Judeţul Sibiu înregistrează în continuare o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 8 la mia de locuitori, în timp ce municipiul Bucureşti se păstrează la...
Austria va intra într-o nouă perioadă de carantină marţi 17 noiembrie şi până pe 6 decembrie inclusiv, a anunţat sâmbătă cancelarul Sebastian Kurz. Guvernul va închide...
Episcopul emerit Petru Gherghel a fost internat în spital după ce a fost confirmat ca fiind pozitiv la SARS-CoV-2, a anunţat sâmbătă, 14 noiembrie purtătorul de...
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat vineri rapiditatea istorică cu care se desfăşoară cursa pentru dezvoltarea vaccinurilor pentru combaterea noului coronavirus,...
Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 239.051 de pacienți au...
Unul din 60 de italieni a făcut COVID-19, procent care implică faptul că până la această dată 1.066.401 de locuitori ai Italiei au fost infectaţi cu...
În cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva” din Iaşi nu mai este liber niciun pat la Terapie Intensivă pentru persoanele infectate cu noul coronavirus, a declarat,...
Medicul primar pediatru Emilia Biber, fost coordonator al Compartimentului de neonatologie de la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, a încetat din viaţă vineri, după ce s-a...
Toate locurile din secţiile ATI ale spitalelor din judeţ sunt ocupate de pacienţii COVID-19 aflaţi într-un stadiu grav al bolii, relevă datele statistice ale Direcţiei de...
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că municipiul Sibiu împreună cu Șelimbăr și cartierul Arhitecților și localitățile Tălmaciu și Cisnădie vor intra în carantină începând...
Autorităţile franceze din domeniul sănătăţii au raportat joi 33.172 de noi cazuri de infecţii cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, uşor în scădere faţă de...