ACTUALITATE
Consiliul Judeţean Brașov achiziţionează echipamente aeroportuare în valoare de aproximativ 10 milioane lei
Consiliul Judeţean (CJ) Braşov a publicat anunţurile pentru licitaţiile privind achiziţionarea unor echipamente aeroportuare cu o valoare totală de aproximativ 10 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
Anunţurile au fost publicate, la începutul anului, pe platformele naţională (www.e-licitaţie.ro) şi europeană (www.ted.europa.eu), împărţite în trei loturi. Primul lot conţine o autospecială pompieri pentru intervenţie rapidă, cu valoare estimată de 2.400.000 lei, al doilea - o autospecială pompieri echipată pentru descarcerare, cu valoare estimată de 2.500.000 lei, iar al treilea - două autospeciale de deszăpezire, cu o valoare totală estimată de 4.200.000 lei.
Pentru cele două autospeciale din loturile 1 şi 2 s-au depus câte două oferte până în 5 martie 2019, când a expirat termenul stabilit potrivit procedurii de achiziţie, iar în privinţa lotului 3, s-a înregistrat o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel că termenul-limită pentru depunerea ofertelor s-a prelungit până la 25 martie 2019.
În cazul loturilor 1 şi 2, termenul estimat pentru semnarea contractelor este luna mai 2019, dacă nu vor exista contestaţii în urma anunţării câştigătorului.
În ceea ce priveşte termenul privind încheierea contractului pentru lotul 3, acesta poate fi estimat abia după ce CNSC va emite o decizie privind contestaţia depusă şi se vor depune oferte.
Durata de livrare a autospecialelor este de maximum 9 luni de la data semnării contractului.
"Ne dorim să dotăm Aeroportul cu autospeciale de înaltă performanţă, eficiente şi fiabile, care să asigure intervenţia de urgenţă pentru salvarea pasagerilor, precum şi menţinerea suprafeţelor de mişcare în stare permanentă de operare. Sperăm să nu avem probleme în derularea achiziţiilor, având în vedere că aceste autovehicule trebuie să existe fizic în dotarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav înainte ca aeroportul să fie operaţional", a precizat, potrivit sursei citate, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea. AGERPRES
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
