Connect with us

ACTUALITATE

Efectele pandemiei: au crescut consumul de alcool, violența domestică și consilierea psihologică

Publicat

oameni locuri de munca joburi

În perioada stării de urgență, la liniile telefonice gratuite puse la dispoziție de către Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Asociația Proacta EDU, au fost înregistrate 1.600 de apeluri, cu 11.000 de minute de convorbire.

“Top trei pentru care am fost sunați: în primul rând atacurile de panică, apoi situații de depresie și situații în care anxietatea era mai crescută. Teama de boală, teama că ar putea să nu mai existe locuri în spitale, teama de a nu-și pierde locul de muncă, teama de a nu-și pierde calitatea vieții, teama că nu va mai fi viața la fel ca înainte, au fost foarte multe temeri”, a declarat Nicoleta Larisa Albert, psiholog și președinte al Asociației Proacta EDU. Și Asociația Telefonul Copilului a înregistrat mai multe apeluri, în cadrul cărora a fost acordată consiliere psihologică. “Au fost foarte multe situații în care copiii s-au simțit triști, i-a cuprins pe mulți dintre ei depresia, de asemenea gândurile suicidare.

Adaptarea la învățământul online nu a fost una ușoară pentru ei, mulți dintre ei au avut dificultăți în ceea ce privește asimilarea cunoștințelor și foarte multe temeri în ceea ce privește examenele pe care aveau să le susțină”, a declarat Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului. Potrivit Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sesizările privind violența domestică au fost mai multe în perioada stării de urgență, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. "Dacă ar fi să comparăm perioada aceasta cu cea de anul trecut, putem observa că există o scădere înregistrată la infracțiunile sesizate, dar dacă ne uităm la cele care sunt majoritare în statistica violenței domestice, la amenințări avem o creștere de 2 la sută și la loviri și alte violențe o creștere de circa 1 la sută", susține comisar șef de poliție Angela Chirvăsuță din cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității - IGPR.

Specialiștii din cadrul Clinicii Aliat care lucrează cu persoanele care dezvoltă dependențe de anumite substanțe susțin că în perioada de izolare românii au consumat mai mult alcool, față de obicei. "Foarte mulți oameni au consumat ca să poată să doarmă sau ca să poată să își calmeze anxietatea sau pur și simplu de plictiseală și să compenseze faptul că nu mai aveau aceleași ocazii pe care le aveau înainte de pandemie și, în general, consumul de alcool crește în orice criză socială", a declarat Eugen Hriscu, psihiatru și coordonator medical Clinica Aliat. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Vor fi instalate mii de kilometri de garduri electrice pentru protejarea comunităților, de animale sălbatice. Anunțul ministerului

Publicat

vor fi instalate mii de kilometri de garduri electrice pentru

Publicitate

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) anunță că vor fi instalate mii de kilometri de garduri electrice în România. Este anunțat programul derulat de AFM, cu o finanțare totală de 24,28 milioane lei, informează alba24.ro.

„Am promis un pachet de măsuri echilibrate pentru gestionarea conflictelor om-urs și iată că livrăm promisiunile făcute.

Acest program reprezintă un instrument de prevenție, pentru că noi urmărim reducerea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

24 Ianuarie: Ceremonii militare și religioase în garnizoanele din Botoșani și din țară de Ziua Unirii Principatelor

Publicat

24 ianuarie: ceremonii militare și religioase în garnizoanele din botoșani

Publicitate

Ministerul Apărării Naționale, împreună cu autoritățile locale, organizează sâmbătă ceremonii militare și religioase dedicate împlinirii a 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

Municipiul Botoșani va marca, printr-un ceremonial militar și religios, Unirea Principatelor Române, eveniment istoric fundamental pentru statul român modern. Activitățile se vor desfășura la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situat pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu izbucnit într-o casă din Darabani. Bunurile din jurul centralei termice, situată la parterul clădirii, au luat foc

Publicat

incendiu izbucnit într o casă din darabani. bunurile din jurul centralei

Publicitate

NU aprindeți focul folosind lichide inflamabile: pericol de incendiu!

Un incendiu a izbucnit seara trecută într-o casă din orașul Darabani. Bunurile din jurul centralei termice, situată la parterul clădirii, au luat foc.

La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta XENIA, ocrotitoarea familiei

Publicat

calendar ortodox 2025: sfânta xenia

Publicitate

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special faptul că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie.

Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru toate lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos.
Ea a început să îmbrace hainele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe