Din 11 martie 2019, creştinii ortodocşi intră în Postul Sfintelor Paşti / Postul Mare , cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an. Prin urmare, duminica premergătoare, respectiv cea a Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 10 martie, este cea a lăsatului sec de brânză, ultima în care se mai poate mânca ''de dulce''.

Având în vedere că Postul Sfintelor Paşti este precedat de Săptămâna Albă, o săptămână pregătitoare, în care se pot consuma brânză, lapte, ouă şi peşte, lăsatul secului de carne a avut loc cu o săptămână în urmă, respectiv la 3 martie 2019, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.

Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, amintind, astfel, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti, de căderea lui Adam din Rai prin păcat, adică prin despărţirea de Dumnezeu, omul pierzând astfel asemănarea cu El, aminteşte Adrian Cocoşilă într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, prin urmare şi lăsatul secului pentru acest post are loc întotdeauna tot într-o zi de duminică. Sărbătoarea de lăsatul secului prezintă variaţii calendaristice, în funcţie de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză, menţionează Ion Ghinoiu în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002). În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morţilor. Se fac parastase şi se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăţi, se coace pâinea, apoi se fac plăcinţele cu mălai în frunze de varză, tăiţei cu nucă sau cu mac, poame coapte.

Duminică, toată familia se aşază la masă şi trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce". În trecut, în această zi se ţineau cele mai mari şezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoşi şi plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paşti. În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca şi se bea din abundenţă, şi purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăiţe, Refenele, Opaiţ, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinţi, finii la naşi şi aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei şi cereau iertare, pentru a intra împăcaţi cu toată lumea în Postul Mare.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri din paie sau lemne aduse de săteni, explozia de bucurie manifestându-se prin aceste luminaţii. Lăsatul secului este situat între solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară, având astfel şi rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului. Focul se numeşte "priveghi" şi, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune Priveghiul cel Mare, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo, sătenii cântau, jucau, mâncau şi făceau strigături, cu urări pentru a fi iertaţi şi purificaţi. În Maramureş, strigăturile se încheiau prin versurile: "cele bune să se-adune, cele rele să se spele". Petrecerea continua până spre miezul nopţii, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: "ouşor, ouşor, să-mi fie postul mai uşor".

Lăsatul secului este un prilej de bucurie, la care iau parte toţi membrii comunităţii, despărţind simetric un ciclu de sărbători ce se întinde pe durata a două săptămâni, o parte dintre ele fiind celebrate înaintea Lăsatului secului, în Săptămâna Albă, altele după, în Săptămâna Caii lui Sân' Toader. (AGERPRES)