ACTUALITATE
Noaptea Muzeelor 2020 îşi deschide porţile pentru tinerii creatori de conţinut digital
Cea de a 16-a ediţie a Nopţii Muzeelor, care va avea loc pe 14 noiembrie, se reinventează pe finalul anului 2020 prin noi activări muzeale, instalaţii de artă, producţii video dedicate, proiecte culturale organizate în muzee sau spaţii alternative, cât şi în mediul virtual, arată un comunicat al organizatorilor, transmis luni AGERPRES.
Potrivit comunicatului, Reţeaua Naţională a Muzeelor lansează o provocare celor mai tineri consumatori culturali şi activează în premieră, sub umbrela Nopţii Muzeelor, apelul de proiecte digitale pentru elevi intitulat "Animaţii, Puzzle, Investigaţii - Vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!".
Iniţiativa este menită să incite creativitatea elevilor şi să faciliteze interacţiunea între şcoli şi spaţiile muzeale din ţară, apelul de proiecte încurajând tinerii să exploreze într-un mod creativ şi imaginativ obiectele şi resursele culturale din colecţiile muzeelor din comunităţile lor şi să se înscrie în Noaptea Muzeelor 2020 cu propuneri originale.
Prin implicarea în acest proiect, elevii şi implicit şcolile îşi asumă "proprietatea" şi interesul asupra patrimoniului local şi îl interpretează sub formă de producţii digitale.
Proiectul propune o abordare colaborativă şi se adresează echipelor formate din elevi din aceeaşi clasă de şcoală sau de liceu, clasele VII-VIII, respectiv IX-XI, în număr de minim 10, în funcţie de conceptul proiectului.
Nu există o cerere tip de finanţare pentru proiecte, iar termenul limită de depunere de către echipele de elevi a ideilor de proiecte şi a necesarului de resurse este 16 octombrie 2020, ora 17,00.
"Am dorit ca echipele să fie formate din elevi din aceeaşi clasă pentru a evita selecţia acestora pe baza unor criterii de performanţă. Proiectul se adresează tuturor elevilor, nu doar premianţilor sau olimpicilor. Este un proiect condiţionat de creativitate şi curaj, nu de note bune la şcoală", afirmă managerul evenimentului Noaptea Muzeelor, Dragoş Neamu.
Vor fi selectate şi finanţate şapte proiecte originale, inventive, care valorifică colecţiile muzeelor din ţară şi care vor fi prezentate publicului exclusiv în mediul virtual. Fiecare proiect câştigător va fi susţinut de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România inclusiv cu medierea accesului la colecţiile şi la resursele muzeelor care fac obiectul scenariilor proiectelor selectate.
Iniţiat în urmă cu 16 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Reţeaua Naţională de Muzeelor (RNMR), fiind un eveniment cultural aşteptat de public de fiecare dată cu mare interes.
Evenimentul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. AGERPRES este partener media al ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor. AGERPRES
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
