Connect with us

ACTUALITATE

Președintele Iohannis a transmis PSD-ului, în scris, refuzul propunerii de remaniere a Guvernului

Publicat

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că miercuri a transmis PSD în scris refuzul său cu privire la propunerile pentru ministerele Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românilor de Pretutindeni.

"Înainte de sfintele sărbători de Paşti, mi-au propus pesediştii o remaniere a acestui Guvern, nu pentru a face guvernarea mai bună, nu vă faceţi iluzii, s-au certat ei între ei, găştile, acolo în interiorul PSD-ului, şi au venit cu trei propuneri. Persoanele propuse: Nicolicea, Florea şi Brăiloiu. Şi le-am spus atunci că nu sunt de acord cu această remaniere, fiindcă nu aduce nimic nou, nu aduce nimic bun şi nu este făcută pentru a guverna mai bine. Astăzi le-am dat pesediştilor refuzul meu şi în scris, ca să înţeleagă mai bine că nu sunt de acord cu această remaniere", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe 7 mai, premierul afirma că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să dea un răspuns în privinţa motivelor care au stat la baza respingerii propunerilor de miniştri la Justiţie, Fonduri Europene şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi nu trebuie aşteptat până când expiră interimatul mandatelor.

Pe 23 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis declara că remanierea guvernamentală propusă de PSD este "un fel de farsă", precizând că nu o acceptă "aşa cum a fost propusă".

"În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situaţie şi, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă, nu are absolut nimic de a face cu îmbunătăţirea actului de guvernare, chit că de aşa ceva am avea nevoie, nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României, este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Mi se pare că această remaniere întreagă este neavenită. Pe de altă parte, avem cele trei demisii şi la un moment dat aceste trei persoane vizate vor pleca, însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniştrii care pleacă sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcţia de ministru şi în consecinţă nu accept această remaniere aşa cum mi-a fost propusă. (...) Persoanele, pur şi simplu, nu sunt pregătite, nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii", susţinea Iohannis.

Două zile mai târziu, premierul Viorica Dăncilă anunţa că i-a transmis şefului statului solicitarea de a motiva respingerea propunerilor de miniştri la Justiţie - Eugen Nicolicea, la Fonduri Europene - Oana Florea şi la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - Liviu Tit Brăiloiu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

foto: un mort și trei răniți în urma coliziunii între

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DNSC: Tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în continuă desfășurare

Publicat

dnsc: tentativele de fraudă prin platforme populare de mesagerie, în

Publicitate

Campaniile de fraude prin platforme populare de mesagerie, precum WhatsApp, sunt în continuă desfășurare, avertizează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituției.

‘În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă în care atacatorii se folosesc de un cont de WhatsApp compromis. Inițial, atacatorii transmit mesaje SMS către potențiale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe