Connect with us

ACTUALITATE

Prinţul Charles afirmă că mai are de aşteptat până va primi vaccinul anti-COVID-19

Publicat

Prinţul Charles al Marii Britanii a declarat joi că se aşteaptă să dureze o vreme până va primi vaccinul anti-COVID-19, deşi are 72 de ani şi este moştenitorul tronului britanic, relatează dpa.

"Cred că sunt la baza listei şi va trebui să aştept", a afirmat el, în timpul unei întâlniri cu cadre medicale din prima linie de la un spital din Gloucester, în sud-vestul Angliei.

Charles, împreună cu soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall, au vorbit cu angajaţi ai Serviciului Naţional de Sănătate care administrau şi primeau vaccinul anti-COVID-19.

"Cred că va trebui să aştept vaccinul AstraZeneca înainte să vină rândul meu. Sunt oarecum în josul listei", a afirmat Charles, care purta o mască şi mănuşi pentru vizită, potrivit agenţiei Press Association.

Charles a fost infectat cu noul coronavirus la începutul acestui an, imediat după începutul pandemiei, însă nu a avut simptome grave. Prinţul afirmă că acum are anticorpi împotriva virusului.

Campania de vaccinare în masă a început de peste o săptămână în Marea Britanie. Personalul medical din prima linie, persoanele în vârstă de peste 80 de ani şi rezidenţii din casele de bătrâni sunt primii care primesc vaccinul.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Publicat

botoșani: bărbat decedat după ce a fost lovit de o

Publicitate

Un bărbat a murit, sâmbătă dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe DN 28B, la limita dintre municipiul Botoșani și localitatea Cătămărăști Deal.

Bărbatul se angajase regulamentar în traversarea drumului, pe trecerea de pietoni, fiind lovit de o mașină care se deplasa dinspre Cătămărăști Deal spre municipiu.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță SMURD – TIM, însă personalul medical nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Este lege: Polițiștii locali pot să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor

Publicat

este lege: polițiștii locali pot să utilizeze camere foto video audio portabile

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

”Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bolojan: Cel mai important capitol de investiții e să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR

Publicat

bolojan: cel mai important capitol de investiții e să absorbim

Publicitate

Guvernul își propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoșani, premierul Ilie Bolojan.

El a spus, la finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani, că absorbția fondurilor din PNRR reprezintă ”cel mai important capitol de investiții”.

”Pentru România, cel mai important capitol de investiții anul acesta este să absorbim cele zece...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Premierul Ilie Bolojan – întâlnire cu primarul din Botoșani și cu prefectul județului

Publicat

premierul ilie bolojan – întâlnire cu primarul din botoșani și

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a avut, sâmbătă dimineață, o întrevedere cu primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și cu prefectul Raluca Curelariu, în prezența președintelui Consiliului Județean, Valeriu Iftime, scrie AGERPRES.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES


Discuțiile au durat aproximativ 50 de minute, la finalul cărora șeful Executivului a părăsit clădirea Primăriei Botoșani pe o ușă secundară, pentru a evita o nouă confruntare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe