EVENIMENT
Raluca Turcan dă asigurări că nu va fi eliminată pensia anticipată: Exclus!
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că este exclus ca pensia anticipată să fie elimnată, acest drept fiind prevăzut peste tot în lume.
„Sunt trei factori care marchează decizia legată de vârsta de pensionare: speranța de viață la naștere, calitatea vieții active și speranța de viață la momentul pensionării. România din nefericire este sub media europeană la toți acești trei indicatori”, spune Raluca Turcan, la Antena3.
Potrivit ministrului, în UE se vorbește despre creșterea vârstei de pensionare.
Curățenie în pensionarea anticipată
„Uitându-ne comparativ pe sistemele de pensii din UE putem să vedem că 14 țări din UE au în stabilirea pensiilor atât mijloace de penalizare pentru vârsta de pensionare sau calcularea pensiei, dar și mijloace stimulative de menținere în viața activă. Avem, cred, două sau trei țări care au doar mijloace stimulative și două țări, România și Grecia, care au doar sancționări în privința pensionarii anticipate. Eu cred că este momentul să ajungem pe de o parte să stimulăm menținerea în viața activă a oamenilor, dacă pot și dacă doresc, să menținem acest calendar de egalizare a vârstei de pensionare între bărbați și femei, pe care deja îl avem asumat în legislația în vigoare și, în același timp să încercăm să mai facem un pic de curățenie în privința pensionării anticipate”, a spus Turcan.
Întrebată dacă va fi eliminată pensia anticipată, Raluca Turcan a răspuns că acest lucru este exclus.
„Exclus! Nu poate fi eliminată pensionarea anticipată. Ea există peste tot în lumea aceasta. Întrebarea este cum au acces oamenii la pensionarea anticipată”, a mai spus ministrul.
Urmează verificări
Turcan a precizat că Ministerul Muncii va lansa în curând o campanie. Inspectoratele teritoriale de muncă vor verifica angajatorii care fac solicitări să intre în condiții de muncă speciale sau deosebite. Asta duce la accesarea unor grupe de muncă și implicit pensionare anticipată.
Ministrul a dat exemplul unui pompier de la o primărie. Acesta a mers în instanță și a cerut aceeași grupă de vârstă ca un pompier de la SMURD și a câștigat. MEDIAFAX
EVENIMENT
Investiție în apropierea Cetății Câlnic, monument UNESCO. Rețeaua electrică va fi relocată pentru modernizarea unei intersecții
Consiliul Județean Alba pregătește o investiție în apropierea Cetății Câlnic, monument UNESCO. Intersecția drumurilor județene DJ 106F și DJ 670C va fi modernizată. Pentru derularea lucrărilor, este necesară relocarea rețelei electrice aeriene.
În ultima ședință din 2025, Consiliul Județean Alba a aprobat studiul de coexistență și participarea la lucrările de eliberare amplasament pentru obiectivul de investiții „Modernizare intersecție DJ 106 F cu DJ 670 C în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Alba, a ieșit la pensie după o carieră de militar de peste 35 de ani
Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Alba, a ieșit la pensie după o carieră de militar de peste 35 de ani. Acesta a fost trecut în rezervă din data de 31 decembrie 2025.
Timp de mulți ani acesta a fost purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba și a avut o foarte bună relație de comunicare și colaborare cu jurnaliștii și reporterii locali.
Militar de carieră, Jurcoveț a absolvit în 1994 Liceul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, apoi a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți voluntari din penitenciar și zăpadă scoasă în afara orașului
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți de la Penitenciarul Aiud au intervenit luni, alături de beneficiari de ajutor social și angajați ai Primăriei Aiud, la deszăpezirea trotuarelor, parcărilor, podurilor și zonelor pietonale din municipiu.
„Continuăm intervențiile de deszăpezire ca urmare a ninsorilor din noaptea trecută și din această dimineață. În prezent, acționăm cu trei utilaje de deszăpezire dotate cu lamă și sărăriță, precum și cu alte două...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujenii vor plăti în acest an taxe majorate cu 55-80% faţă de anul trecut, dar Primăria Cluj-Napoca susţine că a majorat doar acele taxe impuse de noile prevederi ale Codului Fiscal.
Primăria Cluj-Napoca: Au crescut doar taxele prevăzute de Codul Fiscal
„Ideea e că noi nu le-am majorat, au crescut doar în conformitate cu noile prevederi din Codul Fiscal, între 55 și 80% în funcție de zonele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
