Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat într-un interviu acordat CNN că cel mai bun scenariu este ca ţara sa să redeschidă turismul începând cu 1 iulie,...
Aproximativ 5,4% dintre persoanele angajate din Uniunea Europeană, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, lucrau în mod obişnuit de acasă în anul 2019, statele...
Câteva zeci de credincioşi bulgari, purtând măști și mănuși de protecție, s-au rugat duminică, de Florii, la catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, într-una dintre puţinele ţări...
Numărul persoanelor testate pozitiv cu coronavirus în Bulgaria a ajuns, sâmbătă, la 648, în creştere cu 24 faţă de ziua anterioară, a anunţat sâmbătă celula guvernamentală...
CFR Călători suspendă temporar circulația unor trenuri în trafic internațional pentru combaterea răspândirii infecției cu Covid-19, potrivit unui comunicat de presă. Începând cu data de 17.03.2020,...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că în perioada 24 februarie – 1 martie...
Hotelierii bulgari au anunţat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu până la 10% pentru vacanţele din lunile de vară, comparativ cu anul anterior, în timp...
Un autocar cu turişti români a rămas blocat din cauza zăpezii în Bulgaria, în pasul Republika, în apropiere de satul Voneshta Voda, informează joi BTA. Din...
Un microbuz înmatriculat în Bulgaria a fost implicat, marţi, într-un incident rutier pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în dreptul municipiului Deva, autovehiculul intrând în coliziune...
87% dintre persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani din Uniunea Europeană au declarat în 2019 că au folosit Internetul în ultimele trei luni,...
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna noiembrie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, o scădere de 1% în Uniunea Europeană...
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna septembrie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, o scădere de 0,7% în Uniunea Europeană...
Treizeci și nouă de cadavre au fost găsite într-un camion în comitatul britanic Essex din Marea Britanie, informează presa din UK. Potrivit sursei citate, în containerul...
Poliţia de frontieră anunţă că, sâmbătă, sunt posibile creşteri ale timpului de aşteptare pentru traficul greu la Punctul de Trecere Giurgiu-Ruse, din cauza unui protest anunţat...
Un scafandru pompier, angajat al Inspectoratului Situații de Urgență București-Ilfov, a devenit erou salvator în Bulgaria. Aflat în concediu alături de prietena sa, Cornel a văzut...
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă dimineaţa, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, mulţi turişti încercând să ajungă în Bulgaria. Şi pe sensul...
Cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru turiştii români în sezonul estival rămân cele din Grecia, Turcia şi Bulgaria, acestea fiind planificate încă de la începutul...
Mai mulți turiști români au fost nevoiți să stea o noapte întreagă pe o autostradă din Bulgaria, după ce autocarul cu care se întorceau din vacanța...
Şaptezeci şi cinci de kg de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite...
Autorităţile de frontieră bulgare au informat Poliţia de Frontieră Română, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu-Ruse, despre faptul că mai multe regiuni din partea de nord...