Mai mulţi poliţişti, jandarmi şi pompieri caută doi copii dispăruţi de şase zile din localitatea vasluiană Sălcioara. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de...
													
																									Stadionul Municipal Drobeta-Turnu Severin va găzdui luni, 04.11.2019 partida de fotbal dintre echipele CS Universitatea Craiova-FC Dinamo Bucureşti, începând cu orele 20,30. Buna desfăşurare a misiunii...
													
																									Turiştii care vor vizita cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei vor avea ocazia să se întâlnească, în premieră, şi cu o patrulă călare a Jandarmeriei...
Jandarmii harghiteni au îndepărtat, în noaptea de luni spre marţi, un urs care îşi făcuse apariţia în zona unui restaurant din staţiunea Băile Tuşnad, locuitorii din...
													
																									Efective din cadrul structurilor MAI ale judeţului Buzău au intervenit duminică pentru salvarea doi pui de urs căzuţi într-un puţ abandonat pe raza localităţii buzoiene Grebănu....
													
																									Un tânăr de 18 ani, care s-a rătăcit în pădure, într-o zonă montană din judeţul Harghita, a fost găsit de jandarmi marţi dimineaţa, după aproximativ trei...
Un pui de urs prins într-un posibil laţ de sârmă, în apropierea oraşului Bălan, a fost eliberat în noaptea de sâmbătă spre duminică de jandarmii harghiteni,...
													
																									Un echipaj de jandarmi montani din Alba care se deplasa din Alba Iulia spre Arieșeni, a observat în apropiere de Abrud, un bărbat care cerea sprijinul...
													
																									UPDATE: Fetița a fost găsită, într-o poieniță, în apropierea comunei Bisoca. Fetița nu prezintă urme de violență pe corp. Poliţiştii buzoieni au căutat o fetiţă de...
													
																									Patru turişti care au rămas blocaţi duminică în zona Valea Spumoasă au fost găsiţi de jandarmii montani şi coborâţi în siguranţă în staţiunea Buşteni, anunţă IJJ...
													
																									Jandarmii braşoveni au reţinut, joi seara, patru bărbaţi implicaţi într-o altercaţie, pe stradă, unul dintre aceştia lovindu-l cu cuţitul pe un altul, în zona abdomenului, a...
													
																									Patru tineri din Republica Moldova, care s-au rătăcit într-o pădure din zona Lepşa, au fost găsiţi de jandarmii montani, în noaptea de marţi spre miercuri, după...
													
																									Peste 21.000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic, de joi până duminică, pentru menţinerea unui climat normal de ordine publică, gestionarea...
													
																									Gheorghe Avram, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, a fost amendat cu 500 de lei pentru că a sunat la 112 şi...
													
																									Jandarmii harghiteni au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru îndepărtarea unui urs care venise în satul Şoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, locuitorii din zonă fiind avertizaţi...
													
																									Jandarmii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru oprirea acţiunii agresive a unui tânăr asupra unui echipaj de ordine publică, pe care l-a atacat...
													
																									Jandarmii harghiteni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice cu pui din staţiunea Băile Tuşnad, locuitorii şi turiştii fiind avertizaţi de...
Jandarmii montani din cadrul posturilor Cheia, Sinaia, Buşteni, Azuga, Platoul Bucegi şi Breaza desfăşoară în acest weekend o campanie de prevenire împotriva animalelor sălbatice agresive, având...
													
																									Bărbatul care a fost imobilizat vineri seară de jandarmi după o suspiciune de abuz sexual asupra unei fete de 12 ani a decedat sâmbătă la Spitalul...
													
																									Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital în comă, după ce i-a fost pulverizat în față, de la distanță mică, spray lacrimogen. Incidentul...