Consiliul de Supraveghere al companiei Transelectrica a prelungit, marţi, mandatele lui Marius Dănuţ Caraşol şi Mircea Coşea în funcţiile de preşedinte al Directoratului şi, respectiv, preşedinte...
Instanţa supremă a decis marţi menţinerea măsurii arestării preventive în cazul fostului edil al Constanţei, Radu Mazăre, care a fost luată în dosarul ”Polaris”. Decizia nu...
Potrivit procedurii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care l-a condamnat pe președintele PSD Liviu Dragnea definitiv, a trimis decizia la Tribunalul Bucureşti, instanţă care...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, după anunţarea exit-poll-urilor, că solicită premierului Viorica Dăncilă să nu-şi depună mandatul. „Solicit doamnei prim-ministru să nu care...
Fostul primar Radu Mazăre va fi adus marţi, în jurul orei 14,30, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă...
Un tânăr în vârstă de 19 ani, care avea mandat european de arestare pentru furt în Germania, a fost prins de poliţişti în Orăştie. Potrivit IPJ...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a validat, miercuri, pe Lucian Netejoru în funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM....
Mandatul primarilor, ai consilierilor locali și ai consilierilor județeni ar putea crește de la patru ani cât este în prezent, la cinci ani, la fel ca...
Antoneta Mîra, expert contabil, a primit mandat de arestare în lipsă, la solicitarea procurorilor anticorupţie, care o acuză că ar fi subevaluat acţiunile Institutului de Cercetare...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost reţinut de Poliţie şi urmează să fie extrădat în Italia, ţară care a emis pe numele...
Politiştii Serviciului Investigaţii Criminale Constanţa au depistat şi reţinut un cetăţean german urmărit internaţional pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, fapte comise pe...
Curtea de Apel Târgu Mureş a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura din Weiden in der Oberpfalz din Germania faţă de un cetăţean...
Un bărbat căutat de autorităţile judiciare din Grecia pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, a fost...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a fost sesizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), vineri, privind punerea în aplicare a zece mandate de...
Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Cristinel Dragomir a fost în incompatibilitate între anii 2012 şi 2016, când o firmă în care soţia sa era...