Parlamentarii din comisiile de specialitate au aprobat, luni, cu majoritate de voturi, proiectul de buget pe anul 2023 al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), inclusiv cu...
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultima săptămână au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri noi de COVID. Totodată, au fost raportate 21 decese, transmite Mediafax....
Valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586, conform proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri...
Guvernul a aprobat, marţi, 29 noiembrie 2022, Hotărârea privind schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi, precum şi pentru...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat sâmbătă că va oferi, în anul 2023, românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin în valoare de 1.400 de lei,...
România a primit asigurări că toate programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi aprobate în cursul acestui an. Astfel că a fost eliminat astfel riscul ca ţara...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va finanța 503 noi investiţii, în 358 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 141 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 100 mai...
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a început livrarea în țară a 178.000 de doze de vaccin pneumococic. Potrivit unui comunicat al ministerului, întreaga cantitate de...
Au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 352 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 87 mai puține față de...
Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci suma de 428,5 milioane lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare nominală de 200...
Aproximativ 2,4 milioane de români au primit pe voucherele sociale oferite a treia tranșă din ajutorul de 250 de lei, prin cadrul programului „Sprijin pentru România”,...
Ministerul Afacerilor Interne a lansat, joi, în dezbatere publică un proiect de lege pentru completarea tabelelor cu drogurile incriminate de Legea 143/2000 cu trei noi substanţe....
Un avion rusesc a lansat accidental o rachetă deasupra Mării Negre, după ce a interacționat cu un avion RAF, afirmă ministrul Apărării din Marea Britanie. Un...
Stația de transformare electrică 220/110/20 kV Alba Iulia va fi retehnologizată, printr-un proiect pilot, în concept de stație digitală, printr-o investiție de aproximativ 47 de milioane...
Fostul premier, Florin Cîțu, a afirmat luni că soluția pentru reducerea inflației este la Banca Națională a României și Ministerul de Finanțe. „Inflația reprezintă prea mulți...
O rubrică numită „Omul sfinţeşte locul” a fost lansată de către Ministerul Educaţiei pentru profesori. „Începând de săptămâna aceasta, pe pagina de Facebook a Ministerului Educației,...
Ministerul de Finanţe a anunțat vineri după-amiază că a încasat primii bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv suma de 82 de milioane de...
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, va asigura interimatul în fruntea Ministerului Educației. Decizia premierului Nicolae Ciucă a fost luată după ce ministrul Sorin Cîmpeanu...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a virat luni, 19 septembrie, peste 48 milioane de lei reprezentând ajutorul pentru rechizitele copiilor din familii defavorizate. Potrivit instituției,...