Inspectoratul Școlar Botoșani are un nou șef, în locul Adei Macovei a fost numit Bogdan Suruciuc care va face echipă cu inspectorii școlari generali adjuncți Cristina...
Mega-ancheta DNA, care vizează polițiști din cadrul IPJ Alba, funcționari și oameni de afaceri, continuă în județ. Potrivit surselor Alba24, perchezițiile au vizat birourile unor șefi...
Foştii şefi ai Jandarmeriei au fost puşi din nou sub urmărire penală de către procurorii de la Secţia Militară a Parchetului General în dosarul privind protestul...
Procurorii Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a trei persoane implicate într-un caz de angajări ilegale în cadrul...
Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Conform...
Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi luni de...
Mai multe persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita ar fi primit mită de până la 89.000 de euro pentru atribuirea frauduloasă a...
Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se lucrează la noua organigramă a instituţiei şi că se preconizează restrângerea...
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede acordarea de recompense morale pentru poliţiştii de penitenciare cu rezultate deosebite, precum şi...
Sorin Blejnar, fost şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), şi Viorel Comăniţă, fost vicepreşedinte al instituţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei...
Șefii Poliției Sebeș au fost reclamați la Corpul de Control al Ministerului de Interne și al Inspectoratului General al Poliției Române, au declarat pentru Alba24 surse...