Primăria Capitalei a anunțat că festivalul de teatru de stradă „B-FIT in the Street!” revine în București în perioada 30 iunie – 2 iulie, după o...
Primăria Capitalei informează că sâmbătă, în cadrul „Festivalului Luminii” organizat de Cercetașii României, vor fi aprinse peste 5.000 de cutiuțe cu lumânări pe Calea Victoriei. Evenimentul...
Cinematograful – teatru „Florin Piersic” din Cluj-Napoca se închide de luni, 8 mai, anunță reprezentanții instituției. Vor avea loc lucrări care nu vor permite proiecția de...
Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților a hotărât joi în cadrul dezbaterii proiectului de lege privind învățământul superior că studenții vor beneficia de reducere de 75%...
Uniunea Teatrală din România (UNITER) a anunțat nominalizările la premiile UNITER pentru anul 2022. Senatul Uniunii Teatrale din România, pe baza propunerilor primite din partea teatrelor...
Fie că le place trap sau metal, concerte fresh sau câte un jam session, clujenii au cu ce să se delecteze în acest sfârșit de săptămână....
Miercuri seara, zeci de clujeni au trecut pragul Teatrului Național pentru a vedea premiera comediei „Îmblânzirea Scorpiei”, după William Shakespeare. Iubitori de teatru, dar și curioși...
Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca lansează înscrierile pentru cea de-a opta ediție Drama 5, un proiect adresat tuturor autorilor dramatici, cu experiență sau fără,...
Primul sfârșit de săptămână din această primăvară e generos când vine vorba de distracțiile disponibile la Cluj. Orașul te așteaptă la concerte, teatru, discuții, vin, sport...
Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca împlinește, în martie 2023, 9 ani de la înființare, prilej cu care provoacă publicul la o meditație despre viitor...
În luna martie, Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca împlinește 9 ani de la înființare. Prima premieră a anului 2023 și prima co-producție, realizată alături...
Trei spectacole româneşti vor fi prezentate în Norvegia, la Oslo, în perioada 27 februarie – 1 martie. Spectacolele vor avea loc în cadrul proiectului „Teatrul, o...
Un spectacol ca face valuri printre iubitorii de teatru ajunge, în premieră, la Cluj-Napoca la acest final de lună: “Dă-i bătaie” îi aduce pe scena Casei...
Weekend-ul acesta lasă-te purtat de muzică, teatru, poezie, râsete și multe altele. Dacă nu știi cum să închei săptămâna, ți-am pregătit o listă cu 10 evenimente,...
Actorii teatrului de păpuși din Alba Iulia, Irina Melnic, Iulian Costea și Mădălin Costea vor lua parte la un proiect susținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță...
Luni, 6 martie 2023, de la 19.00 persoanele interesate sunt așteptate la un spectacol de teatru. Comedia „O afacere de familie” va avea loc la Casa...
Locuitorii din municipiul Sfântu Gheorghe au la dispoziție un portal online, pentru a avea acces mai ușor la completarea, semnarea și transmiterea anumitor cereri și formulare,...
Conducerea Cinematografului ”Florin Piersic” din Cluj-Napoca a decis adăugarea titulaturii „Teatru” în denumirea instituției, ca o surpriză de ziua de naștere a actorului care a împlinit...
Consiliul Județean Alba finanțează în 2023 mai multe evenimente și festivaluri organizate în Alba Iulia și în alte localități din județ. Pe lista evenimentelor bugetate în...
Weekend-ul acesta rezervă distracție pentru toate gusturile la Cluj. Fie că vrei să petreci latino, trap, metal, techno, sau pe ritmuri de tobe africane, în acest...