EVENIMENT
Tokyo este în carantină, dar japonezii vor spectatori în tribune la Jocurile Olimpice
Seiko Hashimoto a declarat că Japonia ia în calcul prezenţa fanilor la JO. Şefa comitetului de organizare ar vrea ca măcar unele arene să aibă spectatori. Experţii niponi în boli infecţioase cred că această măsură ar fi inoportună.
Seiko Hashimoto, şefa comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice, doreşte ca fanii să poată fi prezenţi la Tokyo. Ea a declarat că studiază posibilitatea ca 50% din capacitatea unei arene sau maxim 10.000 de fani să asiste la probele olimpice.
Tokyo este încă în carantină, iar experţii în boli infecţioase şi-au manifestat reticenţa cu privire la oportunitatea ca suporterii de pe glob să vină în Japonia.
„50% din capacitate sau 10 mii de oameni, chiar dacă înţeleg că ne-au fost cerute mpsuri stricte pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice. Luat în calcul şi părerea experţilor, vom analiza, iar apoi vom decide (n.r. – numărul de spectatori)”, a comentat Hashimoto.
Voluntarii Jocurilor Olimpice au mers la unul dintre centrele de vaccinare din Tokyo, pentru a-şi primi doză iniţială de Pfizer.
„Am fost puţin îngrijorat, dar m-am gândit să iau măsurile necesare pentru a mă feri de infecţie. Aşa că, în loc să fiu anxios cu privire al pandemie, am venit să mă vaccinez, aşa că acum pot munci liniştit”, a spus Chika Hirai, voluntar.
Comitetul Internaţional Olimpic a furnizat doze Pfizer pentru 40.000 persoane, inclusiv personalul de la aeroporturi, jurnalişti locali şi arbitri olimpici. În Japonia, campania de vaccinare s-a accelerat recent, peste 6% din populaţie primind ambele doze.
În această săptămână, sportivii au fost avertizaţi că pot fi excluşi de la Jocuri dacă încalcă regulile privind purtarea măştilor sau efectuarea testelor cotidiene. Organizatorii se confruntă acum cu o decizie dificilă, de a autoriza sau nu prezenţa spectatorilor locali în arenele olimpice.
Un grup de experţi medicali a estimat în raportul lor că ar fi mai sigur dacă Jocurile se vor disputa cu porţile închise: „Absenţa spectatorilor va crea un risc mai mic în termeni de propagare a infecţiei în interiorul arenelor. Credem că acest lucru ar fi ideal''.
Comitetul de organizare Tokyo 2020 a anunţat vineri că va reduce în continuare numărul persoanelor din străinătate care vin în Japonia pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice la circa 53.000, dintre care 15.500 sunt sportivi. Cifra iniţială era de 177.000, care includea oficiali, sponsori şi jurnalişti printre alţii.
Olimpiada de vară are loc în perioada 23 iulie-8 august. MEDIAFAX
EVENIMENT
VIDEO. Alertă. Un zăpor de 500 de metri se îndreaptă spre Dej. Pod de gheață de 10 kilometri format în amonte de barajul Mica
Un zăpor, o stavilă naturală formată din sloiuri de gheață, format pe râul Rebra, în județul Bistrița-Năsăud, se deplasează spre județul Cluj și ar urma să ajungă în zona Dej în cursul zilei de marți, anunță reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș–Tisa.
În același timp, pe Someșul Mare, în amonte de barajul Mica, s-a format un pod de gheață cu o lungime de aproximativ 10...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Accident grav în Timiș. Șapte oameni au murit după impactul dintre un TIR și un microbuz
Șapte persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite, marți după-amiază, în urma unui accident rutier grav produs în județul Timiș, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. În accident au fost implicate un TIR, o cisternă, un microbuz de transport persoane și un autoturism.
Potrivit informațiilor accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, iar în coliziune au fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. Precizările companiei
Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă. CFR Călători anunță introducerea unei noi funcționalități în aplicația disponibilă pentru telefon „CFR Călători bilete online”, menită să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor.
Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Stâlp căzut pe carosabil în stația Bucium. Troleibuzele și tramvaiele, oprite pentru aproximativ 40 minute
Circulația mijloacelor de transport public din zona Bucium a fost grav afectată marți, 27 ianuarie, după ce un stâlp aparținând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a căzut pe carosabil, chiar în stația Bucium.
Incidentul a dus la oprirea completă a troleibuzelor și tramvaielor din zonă, traficul fiind blocat pentru aproximativ 40 de minute.
Din motive de siguranță, alimentarea cu energie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

