Connect with us

ACTUALITATE

Trump renunţă la conferinţa de presă de joi, când se împlineşte un an de la asaltul asupra Capitoliului

Publicat

Ciocnirea la distanţă cu Joe Biden nu va avea loc: fostul preşedinte Donald Trump a făcut marţi o schimbare bruscă de direcţie şi a renunţat să mai ţină o conferinţă de presă joi, exact la un an după asaltul partizanilor săi asupra Capitoliului de la Washington, comentează AFP.

Într-un comunicat dat publicităţii marţi, republicanul a afirmat că va lua cuvântul la 15 ianuarie, într-un miting din Arizona.

El a protestat din nou împotriva "fraudei" care a afectat, în opinia sa, dar fără a aduce vreo dovadă, ultimele alegeri prezidenţiale câştigate de Joe Biden. "Crima secolului!", a scris Donald Trump, pe care adversarul său democrat l-a devansat cu şapte milioane de voturi.

Fostul om de afaceri nu a oferit nicio explicaţie clară pentru anularea conferinţei de presă pe care o prevăzuse în reşedinţa sa luxoasă din Florida (sud-est).

El a spus că renunţă "în lumina" comisiei parlamentare "părtinitoare şi necinstite" care investighează rolul său şi al colaboratorilor săi apropiaţi în acest atac care a traumatizat America.

Republicanul a acuzat şi media "Fake News", una din ţintele sale preferate.

Anunţul acestui eveniment, care ar fi coincis cu un moment de reculegere al Congresului american la Washington, a fost primit ca încă o provocare de către criticii fostului preşedinte.

Dar perspectiva acestui discurs a părut să stânjenească şi tabăra republicană, asupra căreia Donald Trump are, totuşi, o influenţă imensă. Majoritatea simpatizanţilor partidului republican aderă într-adevăr la teza "furtului" ultimelor alegeri prezidenţiale pe care el o colportează.

"Comportamentul lui Trump este fără precedent în istoria americană. Niciun fost preşedinte nu a încercat atât de mult să-şi discrediteze succesorul şi procesul democratic", a declarat Carl Tobias, profesor de drept la Universitatea din Richmond.

Schimbarea bruscă de direcţie a lui Donald Trump îi lasă calea liberă lui Joe Biden care va vorbi joi din incinta Capitoliului, chiar acolo unde mii de partizani ai adversarului său republican au încercat să împiedice Congresul să-i certifice alegerea.

"Va vorbi despre munca rămasă de făcut pentru a asigura şi consolida democraţia şi instituţiile noastre, pentru a respinge ura şi minciunile pe care le-am văzut la 6 ianuarie, pentru a uni ţara", a declarat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Jen Psaki.

De la alegerea sa, Joe Biden pare reticent să-l atace direct pe "celălalt tip" sau pe "băiatul de dinainte" - formulări folosite de preşedinte şi de Casa Albă pentru a evita să-l numească pe cel care va trebui poate să-l înfrunte din nou la alegerile prezidenţiale din 2024.

Oficial, Joe Biden intenţionează să candideze din nou, iar republicanul sugerează că se gândeşte la asta.

Pentru Lara Brown, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea George Washington, "preşedintele şi vicepreşedintele (Kamala) Harris nu poate merge pe acest teren" al atacului verbal direct, "deoarece nu vor să dea impresia unei +vânătoare de vrăjitoare +' orchestrate de la Casa Albă, pentru a folosi o expresie dragă lui Donald Trump.

"Administraţia Biden a crezut că, luând decizii politice bune, totul va dispărea, dar cred că este o dovadă de naivitate", a adăugat ea.

Potrivit lui Joe Biden, cel mai bun mod de a-l contracara pe Donald Trump ar fi reconcilierea clasei de mijloc americane cu democraţia reprezentativă, garantându-i locuri de muncă, putere de cumpărare şi o anumită linişte în faţa globalizării.

Dar preşedintele, din ce în ce mai nepopular, se loveşte de dificultăţi în livrarea rezultatele sperate: Statele Unite întâmpină cu o imensă oboseală imensă un nou val de pandemie, reformele sale sociale majore sunt blocate în Congres, costul vieţii este în creştere.

Rachel Bitecofer, un strateg apropiat al taberei democraţilor, consideră că Joe Biden ar trebui să îl înfrunte mai dur pe fostul om de afaceri şi Partidul Republican.

În faţa unui Donald Trump care tocmai l-a susţinut, prin intermediul unui comunicat, pe liderul ultraconservator ungar Viktor Orban, "trebuie să fim foarte sinceri cu privire la ce înseamnă asta", a subliniat ea.

Aceasta este, potrivit lui Rachel Bitecofer, o modalitate pentru fostul preşedinte "de a semnala ce îşi doreşte pentru America, şi nu este un viitor democratic".

Dar, a deplâns ea, "există o adevărată reticenţă în a recunoaşte cât de virulent este atacul dreptei asupra democraţiei".

"Ameninţările actuale la adresa democraţiei sunt reale şi îngrijorătoare", a apreciat Carl Tobias. Dar "Statele Unite au depăşit crize mult mai periculoase, în special Războiul Civil", a ţinut el să adauge. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

urmările incendiului devastator de la băiceni: gospodărie distrusă, mașină făcută

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la ungureni! o femeie a ajuns la spital

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scene ca-n filme pe un drum din Trușești: Tânăr mascat, cu pistolul în mână, oprit de polițiști

Publicat

scene ca n filme pe un drum din trușești: tânăr mascat,

Publicitate

Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ

La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au identificat pe un drum sătesc, din comuna Trușesti, un tânăr, care avea o cagulă pe față și un pistol în mână.

Acesta a fost somat de polițiști să se oprească din deplasare. La solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Șofer beat, scos din trafic la călărași. s a ales cu

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe