Jumătate din deţinuţii încarceraţi în Penitenciarul Satu Mare sunt recidivişti, iar un sfert au antecedente penale, potrivit bilanţului instituţiei dat publicităţii joi. Potrivit sursei citate, la...
Proiectul pentru implementarea acordului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană a devenit oficial joi lege, după promulgarea sa de către regina Elisabeta a II-a,...
Trenul Unirii va face legătura între Bucureşti şi Iaşi în 24 ianuarie, de Ziua Micii Uniri, şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile...
Celebra actriţă americană Meryl Streep a scos la vânzare apartamentul său din cartierul newyorkez Tribeca, un penthouse cu suprafaţa de 370 metri pătraţi, pentru suma de...
Alin Firfirică, locul 4 la aruncarea discului la Mondialele de la Doha, şi Cristina Simion, campioană mondială de alergare montană, au fost desemnaţi atleţii anului 2019...
Un număr 21 de staţii de carburant din judeţul Galaţi, cu activitatea suspendată de cel puţin şapte ani, nu respectă obligaţiile de mediu şi pot provoca...
IPJ Dâmboviţa a anunţat că s-au instituit restricţii de circulaţie pe DN 71 Târgovişte-Sinaia la km 92+933, din cauza stării precare a unui pod, care nu...
Patru români cu vârste între 24 și 50 de ani au fost arestaţi în Spania după ce au fost prinşi că produceau şi vindeau droguri. Substanțele...
Patru persoane, printre care și un copil, au ajuns la spital, în urma unui un accident rutier produs vineri seara, în municipiul Baia Mare. Din primele...
Preţurile serviciilor de telecomunicaţii oferite de Telekom în România vor fi majorate, începând cu data de 1 martie, a anunţat compania, într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES....
Fostul director al Direcţiei pentru Agricultură Constanţa Boris Parpală a fost condamnat, joi, la 5 ani şi 3 luni de închisoare cu executare de o instanţă...
Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a iniţiat o campanie de donaţii, în contextul eforturilor de ajutorare a victimelor incendiilor de vegetaţie care devastează de...
Aproape 12 locuinţe din municipiul Tulcea au fost evacuate, joi după-amiază, după ce Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a fost sesizat cu privire la un pachet...
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri seara,DN 1 B pe raza localității Valea Călugărească din județul Prahova. Potrivit IPJ Prahova,...
O femeie și-a pierdut viața, după ce un incendiu violent a izbucnit în locuința acesteia, situată într-un bloc din Brașov. Potrivit ISU Brașov, când au ajuns...